Horoscop, luni, 17 ianuarie 2022
Horoscop zilnic. Mâine vom avea Lună Plină în Rac.
Astăzi resimțim în continuare influența conjuncției dintre Soare și Pluto. Deci vom începe săptămâna cu un grad crescut de rigiditate. Bineînțeles, majoritatea dintre noi va reacționa neplăcut în prezența autorității. Mâine vom avea prima Lună Plină din 2022, care se va petrece în semnul Racului. Oboseala și irascibilitatea vor fi la tot pasul.
Berbec
Simți că este cazul să faci puțină curățenie în viața ta. Și vei porni bineînțeles de la a găsi un echilibru potrivit între muncă și familie.
Taur
Te gândești prea mult la ce fac alții și uiți de nevoie tale. Astrele îți recomandă să conștientizezi că nu ești egoist dacă ai grijă de tine.
Gemeni
Te vei răzgândi de câteva ori. Mai ales în ceea ce privește o decizie importantă pe plan profesional. Risc de cheltuieli inutile.
Rac
Este o zi bună pentru a pune limite. Fie că este vorba de persoanele apropiate, fie de colegi. Vei cere atenție și respect.
Leu
Există riscul să îți pierzi cumpătul față de unii colegi. Dar din fericire, intuiești că nu ar fi o soluție. Ai nevoie să fii mai diplomat.
Fecioară
Observi că oamenii dragi nu te iau în calcul atunci când fac planuri. Cel mai bine ar fi să le amintești că faci parte din viața lor.
Balanță
Nivelul de rigiditate din jurul tău te va indispune serios. Și asta pentru că și tu ești destul de inflexibil cu propria persoană.
Scorpion
Ai multe drumuri de făcut. Atât pentru profesie, cât și pentru familie. Vei reuși, nici tu nu știi cum, să împaci și capra și varza.
Săgetător
Astrele îți recomandă să nu le oferi acces altor persoane la finanțele tale. Riști să fii judecat sau forțat să faci anumite cheltuieli.
Capricorn
Oamenii apropiați îți solicită sprijin, chiar financiar. Te vei gândi serios dacă are rost să accepți. Partenerul va fi greu de înțeles.
Vărsător
Trecutul tot revine în viața ta și pare că și tu ești încă atașat de el. Oamenii, situațiile, gândurile care vor reveni nu sunt deloc prielnice.
Pești
Tendința de a le face pe plac altora nu poate decât să îți dăuneze. Te va obosi îngrozitor și nu te vei putea ocupa de ale tale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News