HOROSCOP, duminică, 21 mai, 2017
Balanță
Faci totul ca la carte, chiar dacă cei din jur te ispitesc să încalci unele reguli. Intuiţia ta îţi spune că e mai bine să urmezi căile drepte decât să obţii ceva apelând la tertipuri necinstite. Eşti conştient că adevărul iese întotdeauna la iveală şi, când ceilalţi se vor căi şi vor suferi consecinţele propriilor abateri, tu vei avea curajul să ieşi în faţă şi să spui cu mândrie că ai urmat căile cele bune. Cineva este acolo să judece lucrurile la modul cel mai sever şi tu poţi ieşi cel mai bine din această analiză la sânge, tocmai pentru că nu te-ai abătut de la lege.
Scorpion
Visezi la clipa când lumea îţi va da dreptate şi va recunoaşte că a greşit în etichetele pe care ţi le-a pus fără să le meriţi. Tu ai răbdare, convins că adevărul va ieşi la iveală într-o zi şi nu e decât o chestiune de timp până acolo. Între timp nu sta pasiv, aşteptând din cer o minune, ci caută argumente, dovezi, documente eventual care să îţi susţină poziţia. Luptă pentru ceea ce ţi se cuvine, că e un drept luat, că e o rectificare de imagine, că e o informaţie eronată împrăştiată în jur, pentru că ai toate şansele să faci lumină.
Săgetător
Trebuie să dai startul unei acţiuni noi, dar ai mai multe direcţii de mers şi nu ştii care e mai bună pentru tine. Intuiţia ta nu greşeşte niciodată, ca atare trebuie să-ţi asculţi cu atenţie vocea interioară care te împinge doar spre una din alternativele oferite. Dă-i curs celei spre care îţi dă ghes inima, pentru că se va dovedi a fi alegerea corectă. Emoţia momentului este mare, pentru că, atât timp cât nu ai şi o garanţie certă pe care să te bazezi, pare doar o senzaţie dincolo de raţiune.
Capricorn
Simţi nevoia să te înconjori de oameni dragi, de persoane care au un efect tonic asupra ta, şi dacă priveşti în jur, descoperi cel puţin doi prieteni buni care îţi sunt alături cu toată fiinţa. Îi simţi că se implică trup şi suflet, că participă intens la tot ceea ce le spui, şi astfel de momente îţi demonstrează, din când în când, pe cine te poţi baza la nevoie. E modul lor de a-ţi răspunde la situaţii similare când şi tu ai intervenit pozitiv în viaţa lor cu sfaturi, cu emoţii, cu vorbe bune.
Vărsător
Cineva drag sufletului tău are nevoie de o vorbă bună, de un ajutor salvator, şi îi demonstrezi câte poţi face pentru el dacă ţi-o cere. Eşti alături de el trup şi suflet, îl încurajezi, îi oferi motive de speranţă, încerci să participi efectiv la rezolvarea problemelor sale şi îţi va fi recunoscător pentru binele pe care i-l faci cu dragă inimă! Eşti capabil de adevărate sacrificii pentru cei la care ţii, fiind modul tău de a le întoarce diverse servicii pe care şi ei le-au făcut pentru tine în momente similare.
Pești
Cu atitudinea pe care o ai, totul evoluează în direcţia cea bună. Crezi cu tărie că ceea ce faci are rezultate excelente şi e doar o chestiune de timp până vei ajunge la capăt. Ai şi răbdarea necesară, şi tonusul ideal pentru a face tot ce-ţi stă în putinţă pentru a-ţi materializa un gând. Poţi uimi lumea prin ceea ce se naşte din mintea sau din mâinile tale, deoarece investeşti toate resursele tale cele mai bune în acest sens: ambiţie, încredere, plăcerea de a munci, spirit practic.
Citește mai multe pe teotrandafir.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News