Data publicării:

Horoscop 13 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Balamuc la serviciu pentru o zodie. Lumea o ia razna, în jurul vostru!

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.

"Cum ne aflăm pe ultima sută de metri a retrogradării lui Mercur, ar fi cazul să nu recurgem la scurtături sau să ne grăbim cu deciziile. Există riscul să facem greșeli care ne vor consuma resurse pe termen lung. Cel mai bine ar fi să simplificăm absolut orice, să prioritizăm și să nu ne complicăm fără rost", a transmis Daniela Simulescu. 

BALANȚĂ

Trecutul este un mare balamuc, dar lăsaţi-l în pace! Fiţi mai pentru voi, mai egoişti aşa, puneţi-vă pe primul loc şi luptaţi pentru ceea ce vă doriţi.

SCORPION

Balamucul este la aşteptări. Ați avut nişte aşteptări, nu se îndeplinesc şi vă comportaţi precum un copil. O perioadă ar fi bine să mimaţi ceva, să păreţi că sunteţi bine, până când vă rezolvaţi problemele. Dezamăgirile nu trebuie scoase în lume acum pentru că nu vă fac bine. Veţi fi foc şi pară.

SĂGETĂTOR

Balamucul este la serviciu. Pentru unii dintre voi, în organizaţia în care lucraţi lumea o ia razna, se schimbă şefii, se schimbă departamentele, echipele. Voi nu înţelegeţi ce se întâmplă. Nici nu trebuie! Lăsaţi timpul să treacă.

CAPRICORN

Pentru cei care urmaţi o formă de învăţământ, este o perioadă zvăpăiată. Cei care aveţi de obţinut fonduri pentru anumite proiecte luptaţi, nu vă lăsaţi. Cei care au antamat o călătorie, o plecare din ţară, aşteptaţi-vă la nişte momente mai ciudate: o întârziere, se schimbă actele, uitaţi ceva.

VĂRSĂTOR

Mai scoateţi din voi ce doare, ce e putred: amintiri legate de parteneri care v-au trădat sau relaţii care nu au funcţionat. Scoateţi durerile astea, astfel încât să nu vă mai duceţi către relaţii şi obiceiuri toxice sau către ceea ce nu va face bine. Totul porneşte de la cât vă valorificaţi. Banii sunt o energie pentru voi, acum, şi depindeţi mult de ea.

PEȘTI

Nu vă înţelegeţi cu ceilalţi şi punct. Nu reuşiţi să îi convingeţi să facă aşa cum vă doriţi voi şi nici ei nu reuşesc să vă convingă să vă schimbaţi părerea. Este mult stres, multă epuizare mentală.

Previziunile integrale, în materialul video de mai jos:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel