Data publicării:

Horia Tecău va juca în meciul cu Finlanda din Cupa Davis

Autor: Safta George | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Horia Tecău va participa la confruntarea cu Finlanda, alături de jucatorii Victor Crivoi, Florin Mergea, Alex Luncanu și Andrei Dănesu, anunță căpitanul nejucător al echipei României de Cupa Davis, Ciprian Porumb, conform unui interviu acordat Mediafax.Victor Hănescu, Adrian Ungur, Marius Copil, Victor Crivoi şi Horia Tecău au anunţat, la începutul acestui an, că refuză să mai răspundă convocărilor dacă Andrei Pavel nu este repus în funcţia de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis. "Mă bucur foarte tare de revenirea lui Horia Tecău, care va fi astfel şi portdrapelul echipei noastre, după ce a fost portdrapelul României la JO de la Londra. Mă bucură că se ajunge la o normalitate în Cupa Davis şi salut gestul lui Horia, căruia îi ţinem pumnii la US Open şi sperăm într-o evoluţie excelentă a sa. Crivoi şi Mergea au anunţat de câteva zile că vor veni, iar Tecău, Luncanu şi Dăescu după ei, duminică fiind termenul limită transmis prin convocări. Nu e decis încă cum vom juca la dublu, vom anunţa cu 10 zile înaintea competiţiei. Am vorbit şi cu Hănescu şi Ungur, nu au fost trimise convocări oficiale, dar totul e deschis acum. S-a spart blocada, în care eu personal nu am crezut niciodată, şi băieţii sunt aşteptaţi cu braţele deschise. Dacă Hănescu şi Ungur se decid să vină, suntem aici. Se conturează încet echipa şi ne cresc şi şansele să ne menţinem în grupa I", a declarat Ciprian Porumb, pentru Mediafax. Evenimentul din 14-16 septembrie, de la Cluj, va fi susținut financiar de Primărie, cu suma de 25.000 de lei. Tragerea la sorți a meciurilor va avea loc pe data de 13 septembrie, mai precizează Ciprian Porumb. Biletele s-au pus în vânzare, la prețurile de 30 și 50 de lei. Pentru toate cele trei zile de competiție, biletul va costa 100 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel