Horia Georgescu, o nouă acțiune împotriva lui Mircea Diaconu
Preşedintele Agentiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, nu cedează în cazul Mircea Diaconu, după ce Curtea de Apel i-a admis candidatura actorulu pentru alegerile europarlamentare.
După ce Curtea de Apel i-a admis candidatura lui Mircea Diaconu pentru europarlamentarele din 25 mai, șeful ANI nu a dorit să comenteze în niciun fel decizia. Învins în acest caz, Horia Georgescu nu renunță și s-a hotărât să sesizeze Inspecția Judiciară în cazul judecătorului de la Tribunalul București care a judecat pe fond o contestație depusă anterior validării candidaturilor de către BEC, în cazul Diaconu.
Horia Georgescu a explicat, citat de ziare.com, că „ne aflăm într-o situaţie de jurisprudenţă neunitară" şi a reamintit că Biroul Electoral Central a avut aceeasi pozitie ca şi ANI, bazându-se pe cazul parlamentarului Akos Mora (PNL), judecat tot de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Citește și: Jurnalul Național strânge semnături pentru demiterea lui Horia Georgescu, șeful ANI
„Despre cazul Mircea Diaconu se va discuta din nou, dacă acesta va fi votat europarlamentar, pentru că validarea mandatelor este cerută de Parlamentul European, inclusiv sub aspectul incompatibilităţilor, validare care se face de către Autoritatea Electorală Permanentă," a spus Horia Georgescu.
"Va fi o dezbatere juridică", a ținut să precizeze Horia Georgescu, explicând că acest caz a fost finalizat în regim de urgenţă, fiind vorba despre alegeri, dar că dacă va apărea un caz similar, ANI va apela la Înalta Curte care va tranşa şi va interpreta legea din nou.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News