Data publicării:
Horia Constantinescu, președintele ANPC: Există informaţii că unii comisari îşi 'rotunjesc' veniturile în cadrul acţiunilor de control
Preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Horia Constantinescu, a anunţat că va începe o evaluare a comisarilor instituţiei, întrucât "există informaţii în piaţă că unii dintre aceştia îşi 'rotunjesc' veniturile în cadrul acţiunilor de control".
"Aşa cum am mai spus, în paralel cu verificarea activităţii operatorilor economici, vom proceda şi la evaluarea celei a comisarilor ANPC. Există informaţii în piaţă că unii dintre aceştia îşi 'rotunjesc' veniturile în cadrul acţiunilor de control, motiv pentru care am declanşat o vastă acţiune de verificare", a afirmat şeful ANPC.
Potrivit acestuia, acţiunea de evaluare este concretizată prin: suspendarea activităţii 'de teren' pentru cei suspectaţi, preluarea ultimelor documente încheiate şi verificarea temeiniciei acestora, informarea instituţiilor anticorupţie pentru desfăşurarea de activităţi specifice şi solicitarea publică de a nu încuraja ilegalităţile.
"Vorbim tot timpul de aceeaşi trei colegi"
"Acţiunea începută pe 2 octombrie pare să întărească suspiciunile! Trei dintre colegii noştri nu au văzut deficienţele constatate ieri, sau într-un timp scurt, operatorii economici şi-au distrus afacerea...Interesant este că vorbim tot timpul de aceeaşi trei colegi! După ce au trecut prin concedii medicale discutabile, libere etc, unii încearcă să-şi suspende activitatea! Am cerut renunţarea la vechile obiceiuri, sau părăsirea instituţiei, dar pare că nu sunt convingător!", a subliniat el.
Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, transmis joi AGERPRES, în data de 2 octombrie 2019, autoritatea de control a derulat 18 acţiuni pentru verificarea respectării prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în restaurantele cu specific asiatic din Capitală. Peste 1.200 de kilograme de produse alimentare au fost retrase de la comercializare din mai multe restaurante cu specific asiatic din Bucureşti, iar comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de 310.000 lei pentru neregulile descoperite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News