
Blue Air a anunţat că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022. Potrivit sursei citate, toate zborurile planificate din afară României către orice aeroport din România, marți, vor fi operate conform orarului publicat. „Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului român, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au condus la distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, la creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății) și la blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, potrivit comunicatului de presă.
Ce spune ANPC
Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a avut o intervenţie în direct la Digi24.
"Să înţeleg că dânşii, în secret, au achitat amenda, pentru că nouă ne apare ca nefiind achitată, ci chiar contestată. Deci nu înţeleg de ce invocă aplicarea acestei sancţiuni la achitarea salariilor. Din informaţiile noastre, n-au mai achitat în ultima perioadă facturile la kerosen. Asta ne spun parte din angajaţii domniilor lor, care se consideră şi ei vătămaţi alături de cei 73 000 de consumatori. În acest moment, putem să vă spunem în varianta cea mai oficială cu putinţă că în această săptămână am lansat o nouă invitaţie către cei de la Blue Air pentru a verifica respectarea măsurilor. Aeronavele sunt foarte bine, dar dânşii nu mai au capacitatea de a duce la bun sfârşit ceea ce au promis consumatorilor, în sensul executării curselor aeriene. Mai mult decât atât, înţeleg că şi la acest moment suntem noi vinovaţi, cu toate că la întâlnirea pe care am avut-o, eveniment transmis şi în mass-media, reprezentantul lor ne-a spus că iau în calcul să părăsească piaţa cu această companie, pentru a redeschide cu altă companie în toamnă. Suntem în septembrie şi pare că lucrurile se îndeplinesc", a declarat Horia Constantinescu.
Compania ar fi fost obligată să returneze banii clienţilor în maximum 10 zile, pentru 11 000 de zboruri.
"Asta ar fi trebuit să se întâmple. Ne-au răspuns, la un moment dat, printr-o adresă, că rămân la suma de 15 000 de euro pe zi. La un moment dat, am avut şi o discuţie cu ei în care am analizat posibilitatea de a transforma sumele datorate în acţiuni. Reprezentanţii companiei ne-au spus că sunt într-o situaţie financiară precară. Şi, cu siguranţă, am respins de la acel moment acea idee", a mai spus Constantinescu.
Reamintim că tot în luna iulie, când au avut loc aceste discuţii cu Blue Air, compania de zbor a acuzat ANPC de abuz în serviciu. "După ce au ieşit în presă cu tot felul de petarde, mai exact că eu aş fi cerut între 20 şi 30% şpagă... Nu ştiu în ce cartier din Bucureşti a crescut cel care ne acuză de astfel de lucruri, dar nu se întâmplă într-o instituţie publică aşa ceva. E doar o formă de distragere a atenţiei de la situaţia reală a companiei.", a mai spus şeful ANPC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Când vin ninsorile, inclusiv în București / Oana Păduraru (ANM) a spus până când ne mai putem bucura de toamnă / video
- Am putea avea din nou o iarnă adevărată? Meteorologul Oana Păduraru, ultimele informaţii de la ANM despre evoluţia vremii
- Imagini cu presupusa amantă a lui Călin Donca, pe care ar fi dus-o în căminul conjugal / Cum s-au afișat pe litoral / foto
- Carmen Harra, reacție după ce Oana Zăvoranu a confirmat divorțul de Alex Ashraf: "Acum șapte ani, i-am spus... Nu vreau să se supere, pentru că adevărul doare"
- Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate și câți bani vor primi în plus minorii
- Am buletinul de identitate expirat sau pierdut și nu pot veni în țară să obțin altul. Ce fac?
- Lucrez în străinătate, dar vreau să îmi cumpăr o locuință acasă: Pot lua un credit ipotecar în România în baza veniturilor din afară?
- Sclipiciul, oficial interzis! De când nu va mai putea fi folosit nici pe unghii și nici în machiaj
- MC Lalla, tânăra găsită pe malul mării, ”avea o mască de femeie împlinită, fericită, dar suferea”, susține Liviu Chesnoiu