Data actualizării:
Data publicării:

Horia Brenciu, decizie după 30 de ani de carieră: Doi ani de pandemie sunt de ajuns să-ţi modifice gândurile

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Horia Brenciu
Sursa foto: Facebook Horia Brenciu

După aproape 30 de ani de carieră, Horia Brenciu are planuri mari privind viitorul său artistic. Ce are de gând cântărețul.

Alegeri prezidentiale 2024

Arta actorului ar trebui să fie şi mai preţuită după cei doi ani de pandemie, consideră Horia Brenciu, care mărturiseşte că după aproape 30 de ani de carieră, în care a trecut prin toate stadiile artistice, îşi doreşte să joace şi într-un spectacol de teatru.

Horia Brenciu a fost prezent la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), unde a făcut spectacol, alături de orchestra sa, în faţa a 40.000 de oameni. El i-a îndemnat pe cei prezenţi la FITS să se bucure de viaţă şi să continue să asculte muzică.

"Mesajul meu este să aibă încredere în oameni, chiar dacă vor fi câteodată dezamăgiţi. Să continue să spere că trăim într-o lume frumoasă şi să asculte muzică. Muzica, dacă n-ar exista în viaţa noastră, probabil că ar fi ca un fel de salată fără pic de ingrediente", a spus artistul, într-o declaraţie pentru Agerpres.

"M-au ambiţionat şi mai mult cei doi ani de pandemie"

El a declarat că cei doi ani de pandemie l-au ambiţionat şi mai mult pe plan artistic.

"Doi ani de pandemie sunt de ajuns să-ţi modifice puţin gândurile şi felul de a fi, dar visele noastre sunt aceleaşi. Dorinţele mele sunt din ce în ce mai mai adânci, profunde faţă de public şi parcă m-au ambiţionat şi mai mult cei doi ani de pandemie. Din punctul meu de vedere, vreau să fiu şi mai activ şi mai bun pentru public, pentru că dacă înainte dorinţa mea era clar să aduc zâmbet pe feţele oamenilor, în momentul de faţă, dorinţa mea este să aduc şi zâmbet şi bucurie şi veselie şi să schimb puţin tristeţea, nefericirea, cât îmi stă mie în putinţă", a afirmat Brenciu.

Despre FITS, artistul a precizat că reprezintă "un spectacol complex" la care se bucură că a putut lua parte.

"Eu am trecut prin toate stadiile artistice. Am fost şi prezentator şi producător şi cântăreţ şi actor de film, nu de teatru. Am dublat desene animate, am cântat tot felul de generice muzicale. Am făcut o groază de lucruri în afară de actor de scenă. De aceea, cu atât mai importantă mi se pare prezenţa mea aici. Îmi place foarte mult arta teatrală şi am foarte mulţi prieteni actori pe care îi respect foarte mult şi mi-ar plăcea ca arta actorului să fie şi mai preţuită după aceşti doi ani de pandemie, să fie la cotele cele mai înalte pe care le merită, aşa cum este şi în străinătate. Prezenţa mea aici nu ştiu cui i se datorează, probabil destinului, dar mă bucur foarte mult să fiu într-un mediu în care pe scenă voi spune nişte lucruri care se vor resimţi imediat din partea publicului, pentru că publicul de la Sibiu este antrenat, şi-a antrenat mintea, urechea, bunul simţ, educaţia", a declarat Horia Brenciu.

"Sper să pot colabora cu cineva în acest sens"

El speră că ar putea juca în curând într-o piesă de teatru, aceasta fiind o "dorinţă foarte puternică" a sa.

"Am făcut "My Fair Laidy", am făcut şi "Mamma Mia" şi atunci, inevitabil, la un asemenea spectacol îţi trebuie neapărat câteva cunoştinţe actoriceşti, pe care le-am deprins de-a lungul timpului. Dar o piesă de teatru sau chiar o combinaţie între muzică şi teatru este binevenită şi sper să pot colabora cu cineva în acest sens. Orice colaborare de genul ăsta, orice mână întinsă către mine, o voi prinde cu siguranţă", a adăugat Horia Brenciu.

Cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS 2022) se desfăşoară în perioada 24 iunie - 3 iulie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel