Iniţial, Honda, al treilea producător auto din Japonia, informase că va electrifica toate automobilele sale europene până în 2025, scrie Agerpres.
Vicepreşedintele Honda pentru Europa, Tom Gardner, a declarat că decizia va modifica în mod considerabil gama de maşini oferite de companie.
"Honda este cel mai important producător global de motoare şi suntem decişi să nu mai producem până în 2022 maşini pe benzină şi pe motorină în Europa", a spus acesta.
În ultimele luni, tot mai mulţi producători auto au decis să reducă producţia de automobile diesel pentru a respecta normele mai stricte privind emisiile poluante. Planul grupului nipon vizează un obiectiv pe termen lung, conform căruia automobilele electrice ar urma să reprezinte două treimi din linia sa de produse în anul 2030 faţă de mai puţin de 10% în prezent.
Până în 2020, potrivit ţintelor stabilite de Uniunea Europeană, emisiile de CO2 trebuie reduse la 95 de grame per kilometru pentru 95% din autoturisme, faţă de media actuală de 120,5 grame per kilometru, o cifră care a crescut recent ca urmare a preferinţei consumatorilor pentru SUV-uri. Toate automobilele noi din UE trebuie să respecte această ţintă în 2021.
Pentru Honda, scăderea cererii pentru vehiculele cu motoare diesel şi noile standarde mai dure privind emisiile poluante i-ar fi pus sub semnul întrebării viitorul în Europa.
În luna februarie a acestui an, Honda a anunţat că în 2021 îşi va închide singura uzină din Marea Britanie, o decizie care înseamnă pierderea a 3.500 de locuri de muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui