Data publicării:

Hochei: SC Miercurea Ciuc a câştigat derby-ul cu CSM Corona Braşov, după şuturile de departajare

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

SC Miercurea Ciuc a învins-o pe campioana CSM Corona Braşov, cu scorul de 4-3 (1-1, 2-2, 0-0, 0-0, 1-0), după şuturile de departajare, duminică, pe Patinoarul ''Vakar Lajos'' din Miercurea Ciuc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă, cât şi pentru Erste Liga.

Josh Shalla, Andrei Taratuhin, Rod Pelley au marcat pentru ciucani, iar Pavlo Borisenko, Nelson Armstrong şi Gergo Biro au înscris pentru Corona, diferenţa fiind făcută de Viaceslav Belov la şuturile de departajare.

În Erste Liga, ACSH Gheorgheni a fost întrecută în deplasare de Dunaujvarosi Acelbikak cu 4-2 (4-1, 0-0, 0-1). Golurile echipei maghiare au fost înscrise de Arnold Sillo, David Joseph Mazurek, Balazs Somogyi şi Srdjan Subotic, în timp ce pentru harghiteni a punctat Imants Lescovs.

SC Miercurea Ciuc conduce în campionat, cu 8 puncte (3 jocuri), urmată de Corona, 7 puncte (3 j), CSA Steaua, 6 p (2 j), etc.

În Erste Liga, prima e Dunaujvarosi Acelbikak, cu 6 puncte (2 j), urmată de SC Miercurea Ciuc, 5 p (2 j), Corona Braşov, 4 p (2 j), etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel