Data publicării:

Hillary Clinton și Obama, întâlnire privată. Miza: Biroul Oval

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
obama si clinton dece
obama si clinton dece

Fostul secretar de stat Hillary Clinton va lua prânzul, luni, cu președintele Barack Obama, anunță Administrația Prezidențială a SUA. Casa Albă nu a vrut să dezvăluie scopul vizitei, iar presei nu îi este permis accesul. Pe masa discuțiilor se va afla o posibilă candidatură a lui Hillary Clinton la alegerile prezidențiale din 2016, speculează presa americană.

Casa Albă nu a vrut să dea detalii despre întâlnire, dar, în ultima perioadă, se vorbește tot mai intens despre faptul că Hillary Clinton va fi candidatul democraților la prezidențialele din 2016. O parte a presei americane spune că prânzul celor doi va fi urmat de o conferință matinală, la care vor participa principalii consilieri ai lui Barack Obama.

După ce s-a retras din funcția de secretar de stat la 1 februarie anul acesta, fosta Primă Doamnă, în vârstă de 65 de ani, s-a concentrat pe organizarea unor conferințe publice și pe scrierea unei cărți. Jurnaliștii au întrebat-o în diferite ocazii dacă vrea să candideze pentru Biroul Oval, dar Clinton a reiterat că nu a luat încă o decizie.

Președintele Barack Obama nu și-a declarat, până la acest moment, sprijinul pentru vreun coleg democrat, explicând că o asemenea discuție este prematură. Pe lângă Clinton, un alt posibil candidat este vicepreședintele Joe Biden, care a mai încercat de două ori să fie reprezentantul democraților în cursa electorală.

Pata neagră de pe CV-ul soției lui Bill Clinton este scandalul Benghazi. În timpul mandatului de secretar de stat a lui Hillary Clinton, patru oameni au murit în Libia, în urma unui atac asupra sediului ambasadei SUA din Benghazi. Presa americană a publicat ulterior mail-uri din corespondența Departamentului de Stat cu CIA, care revelau că autoritățile americane au încercat deliberat să înlăture orice suspiciuni că Al Qaeda ar fi la originea atacului din Libia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel