Data publicării:

Hidroelectrica. Liviu Dragnea îi dă replica lui Victor Ponta

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele PSD, Liviu Dragnea susține că recentele afirmaţii ale fostului premier Victor Ponta referitoare la Hidroelectrica sunt o minciună.

"Nu am citit (postarea lui Ponta de pe Facebook - n.r.), mi-au spus doi membri ai Guvernului despre această postare. Foarte pe scurt - este o minciună. Dar eu regret că Victor a avut această postare care poate avea consecinţe foarte urâte pentru statul român", a afirmat Dragnea, la Palatul Parlamentului. 

Victor Ponta a scris, vineri, pe contul său de Facebook, că includerea Hidroelectrica în Fondul Suveran de Investiţii ar putea duce la situaţia la care statul să piardă controlul asupra companiei. 

"Liviu Dragnea a decis să nu mai facă listarea şi să includă Hidroelectrica în Fondul Naţional Suveran de Investiţii (cel care iată tot întârzie să apară în ciuda presiunilor extraordinare la care au fost supuşi şi Grindeanu şi Tudose)! Cred că acest mod netransparent şi total neuzual în practica Uniunii Europene poate duce la situaţia în care Statul Român va pierde pe degeaba controlul asupra celei mai importante companii pe care încă o deţine!!!", a susţinut Ponta. 

Potrivit acestuia, din profitul obţinut în 2016, Guvernul a decis să ia la buget 90%, în loc să ceară companiei să facă investiţiile absolut necesare pentru întreţinerea şi retehnologizarea mijloacelor de producţie. "Dacă o ţinem aşa încă 2-3 ani practic tot profitul şi competitivitatea se vor evapora", a mai scris fostul premier. 

Ulterior, Ministerul Energiei a precizat că este interesat de partea modernizare şi retehnologizare a Hidroelectrica, dar şi de construirea de noi capacităţi de producţie şi de dezvoltarea companiei, lucru care a fost lăsat deoparte în ultimii ani, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel