Hidroelectrica câștigă arbitrajul cu EFT
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Hidroelectrica câștigă arbitrajul cu EFT.

Prin soluția pronunțată în data de 24 decembrie 2018 de Tribunalul Arbitral constituit la Berna, în Elveția, a dat câștig de cauză Hidroelectrica în procesul cu Energy Financing Team (EFT) AG. Tribunalul Arbitral a respins integral pretențiile EFT AG în cuantum de 80 milioane Euro (micșorate în cursul procedurii, ulterior apărării formulate de HIDROELECTRICA, la 42,6 milioane Euro plus dobandă 5% / an începând cu anul 2013), reprezentând despăgubiri ca urmare a pretinsei neexecutări culpabile de către HIDROELECTRICA a Contractului de furnizare energie electrică încheiat între părți.

În esență, Tribunalul a reținut că legea aplicabilă dreptului EFT AG la eventuale despăgubiri ca urmare a denunțării Contractului este legea română aplicabilă insolvenței HIDROELECTRICA, respectiv Legea nr. 85/2006, și nu legea aleasă de parți ca fiind aplicabilă Contractului, respectiv legea elvețiană, cum a susținut EFT. Astfel, în conformitate cu legea determinată ca fiind aplicabilă, Tribunalul a reținut că EFT AG nu este îndreptățită la obținerea despagubirilor solicitate și a respins în integralitate pretențiile EFT în acest sens.

Obligații de plată

Tribunalul Arbitral a obligat, de asemenea, societatea EFT AG să plătească Hidroelectrica 557.256,5 euro, 596.593,6 lei și 9.272,18 CHF cu titlul de cheltuieli de judecată.

Hidroelectrica a fost reprezentată în acest proces arbitral internațional de societățile de avocatură Leaua Damcali Deaconu Paunescu și LDDP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel