Heiko Maas, ministrul de externe al Germaniei, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei
Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR) începe luni.
La eveniment vor fi prezenţi ministrul afacerilor externe al Republicii Federale Germania, Heiko Maas, şeful diplomaţiei, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, şefii misiunilor diplomatice şi consulare ale României.
'În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, RADR are o însemnătate cu atât mai mare cu cât înfăptuirea României moderne a fost clădită prin demersurile vizionare ale diplomaţilor români de excepţie care, cu profesionalism şi dedicare, au făcut posibilă această emblematică realizare a diplomaţiei naţionale. Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române întruneşte, ca de fiecare dată, reprezentanţii diplomaţiei române şi constituie o platformă de dezbatere a priorităţilor României în contextul evoluţiilor în plan internaţional, prin evaluarea activităţii diplomatice desfăşurate în ultimul an, trasarea de linii strategice şi identificarea de noi oportunităţi de acţiune', se arată într-un comunicat transmis de MAE duminică.
Potrivit aceleiaşi surse, prezenţa înaltului oficial german Heiko Maas, invitatul special al ediţiei din acest an, confirmă 'stadiul foarte bun al relaţiei bilaterale, precum şi nivelul deosebit al dialogului privilegiat' dintre România şi Germania. Totodată, vizita are loc în perspectiva preluării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019.
Temele dezbătute
Printre principalele teme dezbătute în cadrul sesiunilor se numără preluarea la 1 ianuarie 2019 a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, relaţiile bilaterale şi cele strategice, cooperarea regională, vecinătatea estică, ONU, diplomaţia economică, diplomaţia culturală şi ştiinţifică. La sesiunile plenare ale evenimentului, care se va desfăşura până în 29 august, vor fi prezenţi reprezentanţi ai corpului diplomatic străin acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, membri ai Guvernului şi ai Parlamentului, dar şi înalţi responsabili din Ministerul Afacerilor Externe.
'Un demers important din cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române 2018 îl reprezintă o serie de vizite la obiective de interes economic din teritoriu şi întâlniri cu autorităţi locale, iniţiativă implementată în premieră la ediţia de anul trecut, care s-a bucurat de succes ca parte integrantă a evenimentului', se mai menţionează în comunicat.
Vezi și: Putin, nuntaș de lux. Cadou special pentru şefa diplomaţiei austriece, Karin Kneissl
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News