Hașotti: Ungureanu să citească “aflarea în treabă la români”, de Țuțea
Puiu Hașotti, liderul senatorilor PNL, a declarat că mișcarea de dreapta pe care vrea să o inițieze Mihai Răzvan Ungureanu este un moft și i-a recomandat acestuia să citească scrierile lui Petru Țuțea despre “aflarea în treabă la români”.
“I-aș sugera să citească acele pagini ale lui Țuțea referitoare la aflarea în treabă la români. Este o aflare în treabă fără niciun fel de succes. Din păcate, domnia sa și poate și alți intelectuali își imaginează că un partid poate fi făcut de pe Calea Victoriei. Nu, un partid sau o mișcare politică trebuie pornită de jos în sus, nicidecum din cine-știe-ce ce cotloane ale centrului Bucureștiului. Nu are niciun fel de șansă. Sau, de exemplu, poate citi ce a scris Caragiale despre moft. Un moft”, a declarat Hașotti, întrebat ce părere are despre mișcarea civico-politică pe care fostul premier Ungureanu dorește să o demareze.
Mihai Răzvan Ungureanu a anunțat că pregătește înființarea unui ONG,a unei asociații care s-ar putea numi Inițiativa Civică de Centru Dreapta,care să colaboreze cu formațiuni politice ”validate” în acest spectru politic,numind PDL, și i-a invitat pe cei interesați să-i scrie pe [email protected].
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News