Data publicării:
Hartmann: Marea Britanie pupă picioarele Gretei Thunberg, dar vrea tot gazul din Marea Chinei de Sud
H.D. Hartmann a vorbit despre problema energetică la nivel european, dar și despre ce ar trebui să facă România.
"Germania a decis să își distrugă energia nucleară, în acelaşi timp cu energia produsă pe cărbune şi pe resurse fosile. Cu ce o va înlocui, dacă stă la mila vântului şi soarelui, nu am idee. În acelaşi timp, Franța are 57% din producţia de energie electrică din resursă nucleară. Franţa, practic, a spus foarte clar că nu renunță la aşa ceva.
Marea Britanie, ca întotdeauna, pupă picioarele Gretei Thunberg, simbolul adolescenţilor fugiţi de acasă, dar, pe de altă parte, doreşte să ia absolut tot gazul care există în Marea Chinei de Sud. Dihotomii de dialog şi de fapte.
România trebuie să îşi obţină independenţa energetică, nu atât din punct de vedere ideologic - pentru că este o prostie să spui că eşti independent energetic, astăzi, nu există aşa ceva -, dar trebuie să obţină independenţa mijloacelor de producţie de electricitate pentru că ceea ce vine, după cum vedem, iarna asta.... Putin ba închide, ba deschide ţevile de gaz, Ucraina se pregătește de război cu Rusia, Polonia - încearca băieţii să intre peste ei că, dacă nu este prietenă nici cu UE, nici cu Răsăritul, trebuie cineva să îi facă vreun conflict pe acolo să se simtă şi dânsa putere europeană, avem pe aici probleme severe cu Marea Neagră - avem mai multe nave de război decât nave comerciale.
Turcia este clar că vrea gazul din Marea Mediterană, deci nu va achiesa sub nicio formă la valorile europene - să închidem tot, să nu mai folosim gaz, lemne de foc, electricitate pe cărbune", a spus H.D. Hartmann în emisiunea Deferiți mass-media, de la DCNews.
Gazele din Marea Neagră, resursă uriaşă pentru România
"România este unul din cei mai vechi producători de petrol și gaze din lume, iar acum are șansa de a-și reafirma poziția strategică în calitate de producător de energie și de a asigura energie pentru țară, deblocând investiții care au potențialul de a fi printre cele mai mari din istoria țării. În prezent, Marea Neagră asigură aproximativ 10% din cererea de gaze naturale a României, însă zăcămintele actuale produc de zeci de ani și se apropie de sfârșitul perioadei lor de producție. Activități recente de explorare au arătat că noi rezerve ar putea fi aduse la suprafață, creând astfel valoare pentru țară.
Gazele naturale din Marea Neagră ar putea avea un impact de durată în multe domenii ale economiei și societății românești, dar pot, de asemenea, să deschidă calea pentru furnizare sustenabilă de energie mai curată, îmbunătățind viața a milioane de români", transmite OMV Petrom.
Investiţii uriaşe în România pe sectorul de producţie şi explorare în Marea Neagră
Specialiştii OMV afirmă că sectorul de explorare şi producţie al Mării Negre ar putea atrage investiţii de până la 16 miliarde de dolari, care ar putea atrage după sine crearea de locuri de muncă, dar şi venituri suplimentare la bugetul de stat. În medie, ar fi vorba de 30.000 de locuri de muncă pe an, 71 de miliarde de dolari la producţia naţională de bunuri şi servicii, dar şi 26 miliarde de dolari la bugetul de stat al României.
Estimările sunt preluate din “Contribuția proiectelor de explorare și producție a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltarea economiei românești”, realizat de Deloitte (mai 2018).
România, cel mai mare producător de gaz din UE cu resursele din Marea Neagră
"Ca țară, ne mândrim cu tradiția sectorului energetic, care ne-a adus mai multe premiere mondiale și cu independență energetică. Nu sunt multe țări în lume care pot beneficia de această independență. Avem o istorie de peste 110 ani de industrie a gazelor naturale și avem un viitor promițător datorită potențialului din Marea Neagră care poate asigura energia pentru locuințele, spitalele, școlile și industriile din România. Potențialul din Marea Neagră ne ofera șansa de a juca, încă o dată, un rol important în regiune, devenind cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.
Gazele naturale reprezintă o soluție pentru ca România să își reducă emisiile de carbon și să sprijine țara în atingerea obiectivelor de mediu, având în vedere posibilități multiple de utilizare, de la încălzire și electricitate la mobilitate. Impactul pozitiv se poate produce în mai multe domenii industriale, precum și în viața noastră de zi cu zi. Centralele electrice pe gaze naturale, așa cum este centrala OMV Petrom de la Brazi, cu emisii de CO2 cu 60% mai mici față de cărbune, reprezintă o soluție pentru asigurarea furnizării de electricitate, răspunzând în același timp provocărilor de mediu.
Gazele naturale reprezintă, de asemenea, și o alternativă pentru mobilitate, deoarece autovehiculele alimentate cu GNL generează cu până la 15% mai puține emisii de CO2, cu 70% mai puțin oxid de azot și cu 99% mai puține emisii de particule", mai transmite OMV. .
Vezi și: Moneda Turciei s-a prăbușit. Urmează România? Investitor, SEMNAL: Țările afectate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News