Harghita: La Miercurea Ciuc a început furnizarea căldurii în sistem centralizat
Furnizarea încălzirii în sistem centralizat a început vineri, la Miercurea Ciuc, după ce temperaturile au scăzut semnificativ în ultimele zile şi s-au înregistrat inclusiv valori negative.
Directorul Societăţii de Gospodărire Comuna GOSCOM Miercurea Ciuc, Reisz Attila, a declarat, pentru AGERPRES, că furnizarea încălzirii se face în cartierele Tudor Vladimirescu, respectiv Patinoarului, după ce instituţiile şi asociaţiile de proprietari din zonă au solicitat acest lucru.
Deocamdată, caloriferele sunt încălzite doar câteva ore pe zi, atunci când e mai frig, după un anumit program.
În situaţia în care vremea se va îmbunătăţi, se va sista furnizarea încălzirii şi se va relua atunci când temperaturile vor scădea din nou.
Reisz Attila a precizat că, în fiecare an, Miercurea Ciuc este oraşul din ţară în care se furnizează în premieră încălzire, din cauza vremii friguroase din zonă.
În anul 2018, furnizarea încălzirii a început pe 21 septembrie, la o grădiniţă, iar o săptămână mai târziu în tot oraşul.
La sistemul centralizat de încălzire se mai află racordaţi aproximativ 2.000 de consumatori.
Din cauza vremii reci, locuitorii din Miercurea Ciuc trebuie să-şi încălzească apartamentele peste 200 de zile pe an, foarte mulţi luând decizia, în ultimii ani, de a se debranşa de la sistemul centralizat de încălzire şi de a îşi monta centrale termice proprii.
La Miercurea Ciuc s-au înregistrat deja primele valori negative din acest sezon, cel mai frig fiind joi, 19 septembrie, când mercurul termometrelor a arătat minus 3,9 grade Celsius.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News