Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, prima solicitare s-a înregistrat miercuri seara, din satul Cădaciu Mare, comuna Şimoneşti. Apelul la 112 a fost făcut de o femeie care, alertată de câinii ce lătrau foarte tare, s-a uitat pe fereastră, moment în care, pe drumul ce trece prin faţa casei, a observat un urs ce se deplasa paralel cu soţul său, aflat într-o căruţă. Ursul nu s-a manifestat agresiv, continuând să alerge spre drumul naţional ce străbate comuna.
La faţa locului a ajuns, în scurt timp, un echipaj de jandarmi, ursul nefiind observat însă nici pe drum, nici în curţile din apropiere. Jandarmii au continuat să patruleze pentru o perioadă în zonă, pentru a se asigura că animalul a plecat. Cea de-a doua solicitare s-a înregistrat joi dimineaţa după ce o conducătoare auto a sunat la 112 şi a semnalat prezenţa unui urs în afara localităţii Feliceni. La faţa locului s-au deplasat o patrulă de ordine publică din cadrul Poliţiei Odorheiu Secuiesc şi un echipaj SMURD, dar ursul nu a mai fost găsit acolo.
În ambele cazuri, populaţia din zonă a fost avertizată de existenţa pericolului prin mesje RO-ALERT, trimise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Jandarmii le reamintesc oamenilor ca, atunci când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să apeleze numărul de urgenţă 112, să nu încerce să intervină pentru îndepărtarea urşilor şi să evite pe cât posibil contactul direct cu animalele, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand