Data publicării:

Harghita: Pericolul de mană la cartofi - foarte ridicat; fermierii fac eforturi pentru stăpânirea atacului

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fermierii harghiteni fac eforturi, în această perioadă, pentru stăpânirea atacului de mană la cartofi, favorizat de vremea extrem de ploioasă din ultima perioadă. Şeful Direcţiei Agricole Harghita, Torok Jeno, a declarat presei că nu există o statistică a suprafeţelor afectate, dar 'pericolul e mare', fiind emisă o avertizare în acest sens încă de la începutul lunii. 'În acest moment se fac eforturi pentru stăpânirea atacului de mană. Pericolul este mare pentru că şi anul trecut a fost an de mană şi, chiar dacă materialul de plantat a fost sortat, poate să fi intrat întâmplător şi atunci, deja, am avut o pornire timpurie, deci infecţie primară, în termeni de specialitate. Adică au fost tuberculi afectaţi şi de acolo porneşte, plus condiţiile meteo - zilnic dimineaţă ceaţă, după aceea căldură, apoi ploaie şi aproape toată ziua şi toată noaptea frunzele plantelor sunt umede', a spus Torok Jeno. El a punctat că fermierii reuşesc, cu substanţe potrivite, să stăpânească atacul şi trebuie folosit orice prilej pentru a se acţiona, în contextul în care, în unele zone, plouă în fiecare zi.

'Trebuie folosite substanţe care sunt sistemice, care intră în plante, nu cele de contact, şi trebuie folosită orice oră când se poate acţiona. Se întâmplă ca în două zile să poţi lucra doar două ore. Şi e nevoie de două ore, două ore şi jumătate fără ploaie, după aplicarea substanţei, pentru a intra în plante (...) Agricultorii ştiu ce să facă şi avem substanţe, numai Dumnezeu atât să ne lase să intrăm în parcele', a explicat Torok Jeno. Potrivit sursei citate, vremea din această perioadă este prielnică atât pentru apariţia manei, cât şi pentru dezvoltarea cartofilor, şi depinde de fermieri să stopeze boala şi să obţină producţii bune. În Harghita, cartoful este cultura de bază şi a fost cultivat, în 2019, pe 7.200 de hectare. Suprafaţa cultivată cu cartofi din judeţ a scăzut, însă, în ultimii zece ani, cu aproximativ 50%, cea mai semnificativă reducere observându-se în rândul producătorilor mici, care cultivă cartofi doar pentru consumul familiei şi pentru furajare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel