Hamilton prevede supremaţia Mercedes în F1
Pilotul britanic Lewis Hamilton, care a devenit, duminică, pentru a doua oară campion mondial, a prezis ce echipă va domina Formula 1 şi în următoarele sezoane.
Acesta este de părere că echipa sa Mercedes va domina Formula 1 şi în următoarele sezoane.
Hamilton şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la echipa McLaren, astfel că a fost oarecum surprinzătoare trecerea lui la Mercedes, la finalul sezonului 2012.
"Am vrut să iau parte la ceva care se construia şi creştea. Cred că este doar începutul. Este incredibil ce a putut să pună la un loc această echipă. Avem oamenii potriviţi în locurile potrivite, iar eu şi Nico (n.r. - Rosberg) vom continua să ducem echipa înainte", a explicat Hamilton.
Sportivul în vârstă de 29 de ani consideră că a progresat foarte şi a ajuns la o maturitate care îi permite să ia cele mai bune decizii în cursă. "În anii trecuţi, toată lumea spunea «Lewis nu poate prelungi viaţa pneurilor din cauza stilului său agresiv de pilotaj». Dar în cursele din acest an cred că am dovedit că folosesc mai puţin combustibil decât alţii, sunt capabil să utilizez pneurile la fel de bine ca oricare alt pilot şi să-mi poziţionez monopostul în locul potrivit pentru a face depăşiri", a afirmat el.
Fostul pilot Niki Lauda, acum oficial al echipei Mercedes, este convins că nu vor fi probleme în prelungirea contractului lui Hamilton. "Vom face asta în următoarele două săptămâni. El este fericit, noi suntem fericiţi, aşa că nu văd nicio problemă", a precizat Lauda.
Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, ultima etapă a sezonului, şi a devenit pentru a doua oară în carieră campion mondial de Formula 1, după ce a mai reuşit această peformanţă în 2008, când era la McLaren.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News