Data publicării:
Halep, turneu Wuhan. Organizatorii, surpriză pentru Simona pe aeroport
Simona Halep, liderul clasamentului WTA, a ajuns în China, unde va participa la turneul de la Wuhan.
La aterizare, românca a fost întâmpinată de câţiva organizatori, care i-au oferit un buchet de flori, cu mesajul R.G., menit să îi aducă aminte de primul titlu de Mare Şlem, de la Roland Garros, informează Prosport.
Simona Halep va lua parte la primul turneu după eşecul de la US Open, unde a pierdut în primul tur. Este favorită principală la Wuhan, prima competiţie din sezonul asiatic.
Turneul debutează pe 23 septembrie, astfel că Simona a ajuns deja în China, pentru a se acomoda cu suprafaţa de joc, condiţiile meteo şi cu fusul orar. Joi dimineaţă, la aterizare, nr. 1 mondial a fost aşteptat de câţiva organizatori, care au făcut câteva poze cu ea şi i-au oferit un buchet de flori. Pe aranjamentul floral erau inscripţionate iniţialele R.G, aluzie la Roland Garros, primul turneu de Mare Şlem cucerit de Halep, mai scris sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News