Data publicării:

Halep, declarații la Wimbledon: Poate o să vorbesc cu cei de la Nike

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sport
WhatsApp
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep, la una dintre conferințele de presă de la Wimbledon,  a fost întrebată dacă mai are echipamentul purtat la începutul lui 2018 și dacă se gândește să mai poarte o rochie asemănătoare în viitor, având în vedere că această culoare aduce noroc în cultura chineză.

"Da, încă mai am rochia aceea. Sigur că e norocoasă pentru mine, pentru că am jucat o finală de Slam și am câștigat un titlu cu ea. Poate o să vorbesc cu cei de la Nike, dar nu eu decid culoarea echipamentelor, ei sunt șefii pe zona asta. Dar le voi zice, cine știe, poate în viitor îmi vor face una", a declarat Simona Halep.

Amintim că, la începutul anului 2018, Simona Halep a jucat fără sponsor tehnic, după ce la lui 2017 s-a despărțit de Adidas. Între timp, liderul mondial a semnat cu Nike.

Ce spunea Halep în ianuarie

"Am comandat-o după ce am trimis o poză. Era un site, în China, iar unul dintre managerii mei m-a ajutat. În 24 de ore aveam rochia și a fost perfect. Da, pe internet am făcut totul. Am ales modelul. E simplă, nimic special. Arată bine", spunea despre rochie Simona Halep în ianuarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel