Data publicării:

Halep, contract Nike: ”A NEGOCIAT cu Țiriac”

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sport
WhatsApp

Cosmin Hodor, directorul de imagine al Simonei Halep, a dezvăluit că negocierile dintre actualul număr 2 WTA și Nike au fost intermediate de Ion Țiriac.

Ion Țiriac s-a implicat activ în negocierile dintre Simona Halep și colosul american, Nike. Întrebat astăzi dacă Halep ar fi obținut un contract mai valoros în condițiile în care ar fi avut altă naționalitate, Cosmin Hodor a negat vehement, declarând: "Ţinând cont că a negociat în special domnul Ţiriac, cred că ar fi fost aceeaşi sumă".

Nu este prima dată când Ion Țiriac se implică în managementul Simonei. Miliardarul român a intermediat și înțelegerile cu Dedeman, Adidas sau Porsche, conform celor de la Adevărul, informează GSP.

Recent, Simona Halep a aflat că va rămâne cel puțin trei săptămâni pe prima poziție mondială, indiferent de ceea ce se întâmplă în viitoarele turnee. Totul datorită parcursului foarte bun al jucătoarei românce, de anul trecut.

Simona Halep, chiar şi fără să joace, va fi numărul 1 mondial pentru cel puţin încă trei săptămâni, iar asta înseamnă că românca va ajunge la un total de 19 săptămâni petrecute pe locul 1 WTA! Un rezultat bun la Indian Wells i-ar prelungi şederea în fotoliul de lider. Doar Wozniacki o mai poate depăși pe jucătoarea noastră.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel