Data publicării:

HALEP - turneu decisiv. E în joc poziţia de lider mondial

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp

Simona Halep îşi pune în joc poziţia de numărul unu mondial la turneul de la Madrid. 

Turneul decisiv pentru Simona Halep. Românca îşi pune în joc poziţia de lider mondial al tenisului feminin la turneul de la Madrid, câştigat de ea în ultimii doi ani, scrie site-ul WTA.  Simona Halep poate fi detronată de cea care a fost înaintea ei pe prima poziţie a clasamentului, daneza Caroline Wozniacki, precizează WTA. 


Turneul de la Madrid începe sâmbătă, 5 mai, fiind dotat cu premii totale în valoare de 6.685.828 dolari. 

Simona Halep, principala favorită a turneului WTA din capitala Spaniei, îşi apără punctele câştigate sezonul trecut, în timp ce Caroline Wozniacki (N.2) a fost eliminată în 2017 la Madrid încă din turul 2. 

În timpul turneului de la Madrid, Halep va ajunge la 27 de săptămâni în postura de lider mondial, fiind pe locul 13 pe lista jucătoarelor ce au petrecut cel mai mult timp în poziţia de lider după introducerea clasamentului WTA în noiembrie 1975. 

Wozniacki, învingătoare în ianuarie la Australian Open. va redeveni lider mondial dacă va încheia victorioasă turneul de la Madrid, indiferent de rezultatele lui Halep. Dacă Halep pierde în primul tur, Wozniacki revine pe primul loc în caz de calificare în semifinale. Dacă românca va câştiga un meci la Madrid, daneza poate ajunge lider doar dacă va juca finala. 

[citeste si]

Wozniacki a fost finalistă în 2009 la Madrid, însă de atunci n-a depăşit sferturile de finală în această competiţie. Ea avut de curând probleme de sănătate, abandonând săptămâna trecută în sferturile de finală ale turneului de la Istanbul, din cauza unei accidentări în zona abdomenului. 

Wozniacki va juca în primul tur cu australianca Daria Gavrilova, iar în caz de victorie va întâlni învingătoarea dintre Ashleigh Barty şi o jucătoare venită din calificări. În sferturi, daneza ar putea să joace cu letona Jelena Ostapenko. 

Simona Halep speră să devină prima jucătoare care câştigă trei ani la rând turneul de la Madrid. Românca are în acest an un culoar foarte greu. Dacă o învinge în primul tur pe rusoaica Ekaterina Makarova, ea ar putea juca în runda următoare cu belgianca Elise Mertens, recentă semifinalistă la Australian Open. O posibilă adversară în turul 3 ar fi americanca Madison Keys, iar mai târziu ar putea întâlni nume ca Victoria Azarenka, Karolina Pliskova, Petra Kvitova, Garbine Muguruza sau Venus Williams. 

Garbine Muguruza (N.3), cea mai valoroasă jucătoare spaniolă a ultimilor ani, nu a trecut niciodată de turul 3 la Madrid, notează WTA. 

Rusoaica Maria Şarapova, fost lider mondial, va juca în primul tur cu românca Mihaela Buzărnescu, care va disputa sâmbătă finala de la Praga. 

În afară de Halep şi Buzărnescu, pe tabloul principal de simplu se mai află două românce, Sorana Cîrstea şi Irina Begu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel