Data publicării:

Hăineală: Modificările Codului Penal, către CE, la sfârșitul săptămânii

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Stiri
WhatsApp

Președinta CSM, Oana Schmidt-Hăineală, a declarat, duminică seară, că modificările Codului Penal vor ajunge pe masa Comisiei Europene, la sfârșitul acestei săptămâni. 

haineala"Noi, oricum, informăm Comisia Europeană, lunar, referitor la toate elementele de interes, pe MCV. Nu a plecat (n.r. — informarea pe luna decembrie), dar va pleca și va include aceste aspecte, cu siguranță. Până la finele săptămânii. Este raportul de progrese pe care îl trimitem, e în practica noastră. Orice instituție care are competențe din perspectiva MCV informează periodic, lunar respectiv, cu privire la evoluțiile relevante și este clar că atât timp cât implementarea noilor coduri și stabilitatea cadrului normativ reprezintă chestiuni de referință pentru Comisia Europeană, este evident că ne vom referi la ele și vom face exact istoricul din perspectiva noastră și din punctul nostru de vedere", a afirmat Oana Schmidt-Hăineală, scrie Agerpres.

Parlamentul, ținut în limitele CCR 

Cu privire la amnistie și grațiere, președinta CSM a declarat că "Parlamentul va fi ținut de limitele deciziei CCR. Dar în forma în care sunt acum reprezintă un regres major pentru România, sincer. (...) Semnalul este clar, unul negativ, evident. (...) În momentul în care noi, magistrații, știm foarte bine că activitatea noastră este sub lupa CE, că trebuie să atingem anumite standarde în modul în care aplicăm legea, este descurajant să vezi că nu mai ai ce să aplici, că nu mai ai o lege care să-ți permită să răspunzi nevoilor de apărare socială".

Schengen-ul nu e un subiect pentru România

Șefa CSM a conchis: "M-am uitat și eu la declarațiile oficialilor europeni. Cred că la ora asta Schengen-ul nu e un subiect pentru noi și cred că, deși, mă rog, teoretic, subiectul Schengen nu se conexează cu MCV, dar pe de altă parte, probabil că pe undeva există o asociere a celor două teme pe agenda europeană și, după cum am spus, e un regres major. O astfel de inițiativă e un regres".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel