Hagi le-a dat ultimatum jucătorilor. „Nu au trecut testul”
Data publicării:
Autor: Cristian Cîșleanu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Gică Hagi a transmis un mesaj pentru jucătorii săi după meciul cu FC Voluntari.

Farul Constanța a pierdut cu scorul de 0-2 pe terenul celor de la FC Voluntari, în primul meci al celor două echipe din grupele Cupei României.

În acea partidă, Gică Hagi a folosit mai mulți jucători noi, însă "Regele" nu a fost mulțumit de randamentul acestora și le-a dat un ultimatum.

La conferința de presă dinaintea meciului cu Sepsi, Gică Hagi a avut un mesaj clar. Managerul Farului le-a transmis tuturor jucătorilor că trebuie să dea totul în următoarele două luni, asta deoarece va trage linie în pauza de iarnă și va decide cine va rămâne sub comanda sa și după reluarea competiției.

"Mă așteptam la mai mult, e clar că cei care au rămas acasă pentru meciul cu Voluntari vor juca. Ceilalți meritau, d-aia sunt plătiți, nu doar să se antreneze, să mai joace din când în când. Mi-am asumat acest lucru, dar nu au trecut testul. Mai sunt două luni până în iarnă, trebuie să ne convingă. Pretențiile sunt foarte mari, presiunea e mare, cât sunt eu la club”, a declarat Gică Hagi, la conferința de presă.

Primul 11 folosit de Farul în meciul cu Voluntari: Buzbuchi - Grosu, Popescu, Queiros,  Gustavo  - Vînă, Popescu, Borgnino, Grigoryan – Sali, Rivaldinho

În plus, ”Regele” a dezvăluit că este foarte greu ca echipa sa să câștige din nou titlul și a anunțat noul obiectiv: calificarea în play-off. 

În acest moment, Farul este pe locul nouă, cu 12 puncte, la două distanță de Petrolul, ocupanta poziției a șasea. 

Ne dorim și trebuie să câștigăm cele trei puncte. Întâlnim un adversar foarte bun. Am juca în Supercupă, am pierdut. Trebuie să arătăm cea mai bună versiune a noastră. Probleme de lot nu sunt, așteptăm meciul. Toți suntem conectați la cele trei puncte.

Meciurile dintre noi și ei au fost mereu echilibrate, grele. Ne uităm și în clasament, trebuie să fim mai pragmatici, să câștigăm cât mai multe meciuri. Trebuie să fim echilibrați pe ambele faze, să marcăm. Am avut ședință cu jucătorii, după meciul cu Voluntari.

Calificarea în play-off e obiectivul. Nu spunem că suntem cei mai buni din România. Pentru noi, obiectivul realist e să încercăm să intrăm în play-off. Asta mă interesează, conducerea a fixat acest obiectiv. E greu să trăim cu ce a fost anul trecut”, a declarat Gică Hagi, în conferința de presă, conform digisport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel