Guvernul trebuie să prioritizeze politicile care sprijină femeile în câmpul muncii, susține Alina Gorghiu
Data publicării:
Autor: Nicoleta Baciu
WhatsApp
Gorghiu a respins ipoteza USR potrivit căreia proiectul legii pensiilor de serviciu aflat în dezbaterea Parlamentului ar avea vicii de constituţionalitate  Sursa foto: Facebook/Alina Gorghiu
Gorghiu a respins ipoteza USR potrivit căreia proiectul legii pensiilor de serviciu aflat în dezbaterea Parlamentului ar avea vicii de constituţionalitate Sursa foto: Facebook/Alina Gorghiu
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a afirmat, miercuri, că existenţa mai multor femei pe piaţa muncii, prin bugetare de gen, ar conduce la creştere economică.

Guvernul trebuie să prioritizeze politicile care sprijină femeile în câmpul muncii, mai spune peşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu. 

"Auzim, zilele acestea în spaţiul public, vorbindu-se, în principal, despre creşterea pensiilor şi a salariului minim, despre criza energetică şi cum afectează aceasta consumatorii casnici, despre creşterea preţurilor de consum pentru populaţie. Dar, se discută mai puţin despre mediul de afaceri, despre faptul că, abia ieşită din criza sanitară, economia traversează o perioadă de creştere a inflaţiei, cu dobânzi şi costuri de producţie în creştere, despre criza de forţă de muncă, despre modul în care companiile sunt afectate de criza energetică. Se vorbeşte prea puţin despre dificultăţile prin care treceţi dumneavoastră şi tot puţin se vorbeşte, din păcate, despre performanţele dumneavoastră, deşi ele sunt esenţiale pentru evoluţia economiei naţionale", a spus Gorghiu, la Gala "Topul Naţional al Firmelor".

Potrivit senatorului liberal, pentru a adera la OCDE, România trebuie să îndeplinească standardele internaţionale şi în ceea ce priveşte egalitatea economică de gen.

"Am primit recent vestea ridicării MCV, parcurgem acum paşii necesari pentru aderarea la OCDE şi mergem şi către Schengen. Dar, pentru OCDE, trebuie să ne ridicăm la standardele internaţionale şi atunci când vine vorba de egalitatea economică de gen. Ca şi noi, multe state OCDE se confruntă cu o scădere a forţei de muncă, un rezultat al îmbătrânirii populaţiei şi ratei scăzute de fertilitate. Soluţia este simplă: mai multe femei pe piaţa muncii prin bugetare de gen. Asta înseamnă o creştere cu 5,7% a PIB per capita şi de 6% a productivităţii companiilor în majoritatea statelor OCDE. Reducerea inegalităţii economice de gen în România nu se va realiza automat. Trebuie acţionat pe mai multe fronturi. Pe de o parte, firmele trebuie să ia măsuri, dar şi Guvernul trebuie să prioritizeze politicile care sprijină femeile în câmpul muncii", a adăugat Alina Gorghiu.

Ea consideră că nu este întâmplător faptul că Guvernul Ciucă a lansat, în acest an, programul de finanţare nerambursabilă pentru femei antreprenor, ce se va desfăşura pe durata a cinci ani, cu un buget total de un miliard de lei. Se estimează că vor fi ajutate 5.000 de femei antreprenor.

"În Parlament, avem discuţii şi proiecte de lege pe circuit pentru a introduce cotele de gen în legislaţia electorală, dar şi de la nivel european, au venit recent veşti bune. După 10 ani de amânări, Parlamentul European a adoptat Directiva 'Femeile în consiliile de administraţie'. Se va garanta că cel puţin 40% din posturile de administrator neexecutiv sau 33% din toate posturile de administrator sunt ocupate de femei. Directiva se aplică în companiile listate cu peste 250 de angajaţi şi vrea să rezolve problema subreprezentării femeilor până în iunie 2026. Prin urmare, ştim unde suntem, ştim ce avem de făcut. De noi depinde să ne îndreptăm în direcţia cea bună", a transmis preşedintele interimar al Senatului.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel