Data actualizării:
Data publicării:

Guvernul spaniol vrea să interzică telefoanele mobile în şcoli şi licee

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Guvernul spaniol vrea să interzică telefoanele mobile în şcoli, colegii şi licee în faţa 'preocupărilor' pe care acestea le suscită în rândul unei părţi unor familii şi profesori, a anunţat miercuri executivul, notează AFP. 

Ministerul spaniol al Educaţiei 'propune utilizarea zero a telefoanelor mobile în timpul orelor de curs în şcolile primare şi gimnaziale, cu excepţia cazului în care', la gimnaziu şi liceu, 'profesorul le consideră necesare pentru activitatea educaţională', a indicat administraţia într-un comunicat.

Ministrul educaţiei, Pilar Alegria, intenţionează astfel să 'răspundă preocupărilor împărtăşite de atâtea familii şi de comunitatea educativă', a explicat ea în urma unei reuniuni cu regiunile, competente în domeniul educaţiei.

Acesta este motivul pentru care guvernul central va trebui mai întâi să ajungă la un acord cu regiunile în cadrul unei viitoare reuniuni programate pentru începutul lui ianuarie.

'Există o preocupare din ce în ce mai mare în societatea noastră' cu privire la acest subiect, a subliniat ministrul socialist. În Spania, un număr tot mai mare de comunităţi de părinţi cer interzicerea sau reglementarea mai strictă a utilizării telefoanelor mobile la şcoală. Recente anchete ale OCDE şi UNESCO au evidenţiat un impact negativ al utilizării excesive a smartphone-urilor asupra atenţiei şi învăţării elevilor din mai multe ţări. 

Citește și - Ridicaţi-vă privirea din telefoane, imploră Martin Cooper, "părintele mobilului", la 50 de ani de la inventarea acestuia

Problema cu telefoanele mobile este că oamenii petrec prea mult timp lipiţi de ele. Iar cel care susţine acest lucru este chiar cel care le-a inventat, în urmă cu 50 de ani.

Pentru Martin Cooper, inginerul american supranumit "părintele mobilului", micul gadget are un potenţial aproape infinit şi ar putea într-o zi să ajute chiar şi la eradicarea bolilor.

Acum, însă, el consideră că suntem, poate, puţin prea dependenţi de telefoanele mobile. "Sunt devastat să văd oameni trecând strada uitându-se la telefoanele mobile. Şi-au pierdut minţile", a declarat pentru AFP inventatorul în vârstă de 94 de ani din biroul său din Del Mar, California. "Dar atunci când câteva persoane vor fi lovite de maşini, vor înţelege", a glumit el.

Cu un ceas inteligent Apple la încheietura mâinii şi iPhone-ul de ultimă generaţie în mână, el trece intuitiv de la e-mailuri la fotografii şi de la YouTube la aplicaţia care îi permite să îşi regleze aparatul auditiv. Îşi procură fiecare model nou şi le testează temeinic capacităţile. Însă, după cum mărturiseşte, milioanele de aplicaţii disponibile îl ameţesc. "N-o să fiu niciodată, dar niciodată capabil să-mi dau seama cum să folosesc un telefon mobil aşa cum fac nepoţii şi strănepoţii mei", a povestit el. Citește continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel