Guvernul spaniol instituie starea de urgenţă sanitară şi interzice circulaţia pe timpul nopţii
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat duminică instituirea stării de alertă, echivalentul stării de urgenţă sanitară, pentru şase luni pe întreg teritoriul Spaniei, măsură însoţită de interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii, pentru a încerca să atenueze răspândirea accelerată a noului coronavirus, transmite AFP.
Situaţia prin care trecem este extremă, a declarat Sanchez într-o alocuţiune televizată la finalul unei şedinţe extraordinare de guvern, după ce săptămâna aceasta Spania a depăşit pragul de un milion de cazuri de COVID-19 şi se confruntă cu o recrudescenţă a epidemiei.
În acest context, starea de alertă, respectiv starea de urgenţă sanitară, constituie măsura cea mai eficientă pentru a diminua curba contagierilor, a explicat şeful guvernului spaniol, transmite Agerpres.
Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, aceasta va fi valabilă în principiu între orele 23:00 şi 06:00, dar regiunile pot să o avanseze ori să o devanseze cu o oră şi nu se va aplica în Insulele Canare, zonă mai puţin afectată de epidemie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News