Data publicării:

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe salarizarea profesorilor în 2011 şi pe Dialogul Social

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
emil boc
emil boc

Alegeri prezidentiale 2024

Guvernul şi-a asumat răspunderea, luni, în două şedinţe consecutive de plen reunit ale celor două Camere ale Parlamentului, pe legea privind salarizarea în 2011 a personalului didactic şi pe legea privind Dialogul Social.

Într-o primă şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, de luni, Guvernul şi-a asumat răspunderea asupra proiectului de Lege privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, scrie Mediafax.

Într-o altă şedinţă plenară a Parlamentului, Executivul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului Legii Dialogului Social. Conform Constituţiei, în termen de trei zile de la angajarea răspunderii poate fi depusă o moţiune de cenzură.

Conducerea USL a decis, luni, ca niciun parlamentar de la PSD, PNL sau PC să nu participe la şedinţa de plen a Parlamentului în care Guvernul Boc îşi va angaja răspunderea. Reprezentanţii grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL-PC nu au fost prezenţi în sală. Lideri ai USL s-au întâlnit cu reprezentanţi ai unor sindicate din educaţie, la Parlament, în timpul în care avea loc asumarea răspunderii Guvernului.

Citeşte şi: Scandal în Parlament

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel