Guvernul României, preocupat de colaborarea cu societatea civilă
Guvernul României este preocupat să aibă o cât mai mare deschidere față de societatea civilă, a afirmat Secretarul General al Guvernului, Toni Greblă, la Reuniunea informală a Grupului de lucru pentru Afaceri Generale, organizată astăzi la Palatul Victoria, în cadrul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
"Cu cât vom demonstra atât în plan național, dar și la nivelul deciziilor Uniunii Europene că vom avea o cât mai mare deschidere față de societatea civilă, cu atât mai mult va exista un parteneriat solid între guverne și cetățeni, între cetățenii europeni, organismele și instituțiile Uniunii Europene", a declarat Toni Greblă.
La sesiunea de deschidere a Reuniunii, Secretarul General al Guvernului a precizat că practicile curente de asigurare a participării societății civile la procesele decizionale relevă provocările actuale ale domeniului, subsumate, în principal, necesității de uniformizare și standardizare la toate nivelurile autorităților și instituțiilor publice.
"Standardele dorite pentru o guvernare deschisă și, probabil, în curând transpuse în legislația europeană trebuie să reprezinte standarde minime, încurajând țările membre să dezvolte, fiecare pe specificul său, o guvernare deschisă care să asigure o cât mai largă și efectivă contribuție a societății la decizie", a declarat Secretarul General al Guvernului.
Toni Greblă a mai arătat că Secretariatul General al Guvernului, prin Direcția pentru Guvernare Deschisă și Relația cu Societatea Civilă, are atribuții care vizează elaborarea, coordonarea și monitorizarea implementării politicii în domeniile guvernării deschise, transparenței și accesului la informații de interes public, consultării publice și creșterii capacității operaționale a asociațiilor și fundațiilor.
Evenimentele din cadrul Reuniunii informale a Grupului de lucru pentru Afaceri Generale sunt organizate de Ministerul Afacerilor Externe, joi și vineri, la Palatul Victoria și la Palatul Parlamentului, contribuind la atingerea priorităților Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
La dezbaterile din cadrul Reuniunii informale a Grupului de lucru pentru Afaceri Generale iau parte aproximativ 50 de participanți de la Reprezentanțele Permanente ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, Serviciul Juridic al Consiliului UE, Secretariatul General al Consiliului, Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News