Data publicării:
Guvernul Orban. Dăncilă: Un guvern de bocitoare
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a catalogat nou instalatul executiv ca un "guvern de bocitoare".
"Este foarte uşor să dai vina pe 'greaua moştenire' - eu nu am făcut niciodată acest lucru, în calitate de premier -, pentru că atunci justifică măsurile pe care vrea să le ia împotriva oamenilor şi am văzut acest lucru sau faptul că nu au un program de guvernare coerent. (...) Nici nu au preluat bine toate ministerele şi au vorbit despre 'greaua moştenire'. (...) Dacă vă uitaţi acum, parcă este un guvern de bocitoare. La fiecare minister vorbesc doar de 'greaua moştenire', asta pentru a arăta că de fapt nu au niciun program legat de domeniul respectiv. Bun, 'greaua moştenire'. Ce vrei să faci tu în continuare, ca să reglezi lucrurile, ca să iei măsuri pentru români? Dar nu vedem absolut nimic. (...) Vedem că este un haos total şi singurul lucru pe care îl repetă este 'greaua moştenire', nu sunt bani, ce facem", a declarat Viorica Dăncilă, în emisiunea "Sinteza Zilei" de la Antena 3.
"Trebuie demonstrat acest lucru"
Fostul premier social-democrat a subliniat faptul că PSD şi-a îndeplinit 80% din programul de guvernare, fără a se văicări, iar acuzaţiile privind "gaura" din bugetul României trebuie demonstrate.
"Faptul că spun că nu au bani sau că este o 'gaură' - trebuie demonstrat acest lucru. Dar pe oameni nu-i interesează văicărelile preşedintelui, ale domnului diriginte, ale elevului Orban sau ale celorlalţi. Îi interesează ce vor să facă ei, cum rezolvă anumite situaţii, ce vor să facă pentru comunităţile locale", a afirmat Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News