Data publicării:

Guvernul nu va desfiinţa taxa de primă înmatriculare

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
borbely
borbely

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi, la Vaslui, că "este clar" că taxa de primă înmatriculare nu va fi desfiinţată, iar în două săptămâni va fi găsită o soluţie şi se va stabili dacă este necesară modificarea OUG emisă în 2010 privind taxa auto.

Prezent, joi, la Vaslui, pentru a semna un proiect cu finaţare europeană, ministrul Borbely a spus că, în următoarele două săptămâni, se va face o analiză, mai ales din punct de vedere juridic, cu privire la taxa de primă înmatriculare, astfel încât să se supună reglementărilor Comisiei Europene, transmite Mediafax.

"Ieri (miercuri - n.r.) am avut o notă în guvern cu taxa de primă înmatriculare. Trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea că principiul «poluatorul plăteşte» trebuie să funcţioneze şi în România. Curtea Europeană s-a referit la o speţă din Ordonanţa 50/2008. Noi am modificat acest act normativ în decembrie 2010, cu asistenţa Comisiei Europene. De fapt, în cadrul procesului, Comisia Europenă a fost de acord cu noi. Legea care este acum în vigoare este agreată de Comisia Europenă, pentru că toată lumea plăteşte taxa de primă înmatriculare, indiferent că este maşină nouă sau veche. Cine înmatriculează în România, plăteşte. Din punct de vedere juridic, trebuie să mai analizăm şi, în două săptămâni, vom veni cu o soluţie dacă trebuie să modificăm sau nu legea. Toate ministerele trebuie să îşi spună punctul de vedere. Deciziile Curţii Europene sunt obligatorii, de aceea trebuie să găsim formula cea mai bună. E clar că nu vom desfiinţa această taxă”, a declarat ministrul Laszlo Borbely.

Guvernul a decis constituirea unei comisii care va stabili, în maximum două săptămâni, dacă opinia Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CEJ) privind ilegalitatea taxei de primă înmatriculare impune modificarea legislaţiei referitoare la taxa auto.

Comisia va fi formată din reprezentanţi ai ministerelor Mediului, Transporturilor, Justiţiei, Economiei şi ai Departamentului pentru Afaceri Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel