Guvernul german analizează ieşirea de pe Twitter după ce platforma a fost cumpărată de Elon Musk
Guvernul german va examina dacă mai doreşte să-şi menţină prezenţa pe Twitter după ce această reţea de socializare a fost preluată de Elon Musk, căruia fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev i-a urat vineri noroc în lupta împotriva ''dictaturii ideologice'' pe social media, relatează agenţiile DPA şi EFE.
Noul patron al Twitter a semnalat că intenţionează să reducă limitele ce restricţionează conţinuturile pe reţeaua de socializare, dar fără a o transforma pe aceasta într-un spaţiu de manifestare a urii şi diviziunilor.
Vom monitoriza în săptămânile şi lunile următoare posibilele schimbări pe platformă şi vom trage propriile concluzii, a spus un purtător de cuvânt al guvernului german, adăugând că această declaraţie nu este menită să fie o ameninţare.
Dar aceste concluzii ar putea fi, pentru a răspunde la o întrebare, dacă mai dorim sau nu să avem o prezenţă pe platformă, a confirmat acelaşi purtător de cuvânt.
În acest timp, într-o postare pe această reţea de socializare, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev i-a urat miliardarului Elon Musk noroc în lupta sa cu partizanatul politic şi dictatura ideologică pe Twitter.
În acelaşi mesaj, fostul preşedinte, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, i-a cerut noului patron al Twitter să lase la o parte afacerea cu (sateliţi) Starlink în Ucraina, reţeaua de sateliţi prin care Musk a ajutat Ucraina să menţină operaţionale internetul şi comunicaţiile în perioada scursă de la declanşarea agresiunii militare ruse.
Musk şi Medvedev au avut cu o săptămână în urmă un scurt dialog pe Twitter, mult comentat apoi, după ce fostul preşedinte rus a ironizat demisia premierului britanic Liz Truss.
Magnatul american a calificat destul de bun mesajul troll al lui Medvedev şi l-a întrebat pe acesta cum merg lucrurile la Bahmut, un oraş din estul Ucrainei pe care armata rusă se chinuie fără succes să-l cucerească. Ne vedem la Moscova de Ziua Victoriei, i-a răspuns oficialul rus.
Elon Musk a pledat recent pentru negocieri de pace în Ucraina, el schiţând şi un plan pe principiul pace contra teritorii, idee salutată de Moscova, dar care a indignat Kievul.
Medvedev îi cere lui Elon Musk să „renunțe la afacerea Starlink din Ucraina”
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, l-a felicitat pe Elon Musk pentru că a cumpărat Twitter, dar a adăugat că ar trebui să nu mai permită Ucrainei să folosească Starlink.
„Mult noroc lui Elon Musk în depășirea părtinirii politice și a dictaturii ideologice pe Twitter. Renunță la afacerea Starlink în Ucraina”, a scris fostul prim-ministru și președinte rus pe site-ul de socializare pe care îl deține acum Musk.
Starlink, deținut de Musk, a lansat peste 3.000 de sateliți mici pe orbita joasă a Pământului. Ei furnizează servicii de internet în Ucraina, unde războiul a distrus infrastructura celulară și de Internet. Serviciul a fost vital pentru comunicațiile militare ucrainene, conform Al Jazeera.
Mesaje publicate pe Twitter care au marcat istoria
Prezentăm mai jos unele dintre cele mai marcante dintre ele:
Martie 2006, primul "tweet"
Jack Dorsey, cofondator al Twitter, publică primul "tweet" din lume ("Tocmai îmi configurez contul de twttr"), înaintea unui prim mesaj veritabil: "Îi invit pe colegii mei".
just setting up my twttr
— jack (@jack) March 21, 2006
Mai 2009, pe orbită
Astronautul Mike Massimo a scris primul "tweet" din spaţiu: "Pe orbită: lansarea a fost genială! Sunt într-o super-formă, lucrez din greu, profit de peisajele magnifice, o aventură unică în viaţă a început".
From orbit: Launch was awesome!! I am feeling great, working hard, & enjoying the magnificent views, the adventure of a lifetime has begun!
— Mike Massimino (@Astro_Mike) May 12, 2009
Noiembrie 2010, Kate şi William se căsătoresc
Logodna prinţului William cu Kate Middleton a fost oficializată pe contul @ClarenceHouse: "Prinţul de Wales este încântat să vă anunţe logodna prinţului William cu domnişoara Catherine Middleton". Nunta lor a avut loc în aprilie 2011.
The Prince of Wales is delighted to announce the engagement of Prince William to Miss Catherine Middleton - www.princeofwales.gov.uk
— Clarence House (@ClarenceHouse) November 16, 2010
Mai 2011, raidul împotriva lui Bin Laden
Sohaib Athar, un consultant în informatică din Pakistan scrie următorul mesaj pe contul @ReallyVirtual: "Elicopter în zbor staţionar deasupra Abbottabad la ora 01:00 (foarte neobişnuit)". Fără să ştie, el a fost unul dintre primii martori care au relatat raidul american ce a dus la moartea lui Osama bin Laden.
Helicopter hovering above Abbottabad at 1AM (is a rare event).
— Sohaib Athar (@ReallyVirtual) May 1, 2011
Noiembrie 2012, Obama reales
În seara alegerilor prezidenţiale, Barack Obama a scris pe contul său de Twitter mesajul "Încă patru ani", însoţit de o fotografie ce îl arăta îmbrăţişând-o pe soţia lui, Michelle. Acel "tweet", folosit de numeroase companii mass-media pentru a anunţa rezultatul scrutinului, a devenit atunci cel mai distribuit mesaj din istoria reţelei de socializare.
Four more years. pic.twitter.com/bAJE6Vom
— Barack Obama (@BarackObama) November 7, 2012
Decembrie 2012, papa scrie pe Twitter
Papa Benedict al XVI-lea a introdus o instituţie milenară în universul reţelelor de socializare prin crearea contului @pontifex, preluat ulterior şi de succesorul lui, papa Francisc. "Dragi prieteni, sunt bucuros să intru în contact cu voi prin intermediul Twitter. Vă mulţumesc pentru reacţiile voastre generoase. Vă binecuvântez pe toţi din adâncul inimii mele".
Ianuarie 2015, #JeSuisCharlie
Internautul Joachim Roncin lansează hashtagul #JeSuisCharlie, însoţit de un logo scris cu litere albe pe un fundal negru, care devine un slogan internaţional ce exprimă susţinerea faţă de victimele atacului terorist comis în redacţia săptămânalului francez de satiră Charlie Hebdo.
Octombrie 2017, #MeToo
Actriţa americană Alyssa Milano a publicat un mesaj pe contul ei de Twitter prin care le-a invitat pe femeile victime ale hărţuirii sexuale să depună mărturie în acest sens: "Dacă aţi fost hărţuită sau agresată sexual, scrieţi 'me too' ca răspuns la acest tweet". Acel hashtag, creat în 2006 dar căzut în uitare, a eliberat vocile femeilor agresate, în urma scandalului Weinstein.
If you’ve been sexually harassed or assaulted write ‘me too’ as a reply to this tweet. pic.twitter.com/k2oeCiUf9n
— Alyssa Milano (@Alyssa_Milano) October 15, 2017
August 2020, decesul lui Chadwick Boseman
Pe 29 august 2020, un "tweet" anunţă moartea actorului american Chadwick Boseman pe contul său de Twitter. Decedat la 43 de ani din cauza unui cancer de colon, Chadwick Boseman a fost primul actor de culoare care a interpretat pe marele ecran un supererou Marvel distribuit în rolul principal, în filmul "Black Panther". Acel "tweet" a rămas mesajul cu cele mai multe Like-uri din istoria reţelei de socializare.
— Chadwick Boseman (@chadwickboseman) August 29, 2020
Ianuarie 2021, ultimul "tweet" al lui Trump
Prin intermediul contului său @realDonaldTrump, fostul preşedinte american comunica în mod direct cu cei 88 de milioane de admiratori ai lui, suscitând cu regularitate polemici aprinse. Pe 8 ianuarie, la două zile după atacul comis asupra Capitoliului din Washington de susţinători ai săi care contestau victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, Twitter a decis să îl interzică pe Donald Trump pe această reţea, din cauza "riscului unor noi incitări la violenţă". În ultimul său "tweet", Donald Trump a declarat: "Pentru toţi cei care m-au întrebat, nu voi asista la ceremonia de învestitură de pe 20 ianuarie".
Octombrie 2022, Elon Musk cumpără Twitter
Pe 27 octombrie 2022, Elon Musk oficializează cumpărarea platformei Twitter publicând următorul mesaj pe contul său: "Pasărea a fost eliberată". Antreprenorul de origine sud-africană, care a apărut de multe ori pe primele pagini ale ziarelor din lumea întreagă din cauza unor "tweet"-uri controversate, se prezintă ca un apărător înflăcărat al libertăţii de exprimare şi doreşte să relaxeze regulamentele ce privesc moderarea conţinuturilor publicate pe Twitter.
the bird is freed
— Elon Musk (@elonmusk) October 28, 2022
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News