Parlamentul din Tirana, sub asediul protestatarilor
O nouă tentativă a protestatarilor albanezi de a pătrunde cu forţa în clădirea Parlamentului de la Tirana. Forțele de ordine au respins atacul dar protestatarii se pregătesc de o nouă șarjă.
Mai mulţi susţinători ai Partidului Democrat din Albania au încercat joi să intre cu forţa în clădirea Parlamentului, în semn de protest faţă de Guvern, potrivit Euronews.
Nu este pentru prima dată când protestatarii încearcă acest lucru. La începutul lunii poliţiştii au trebuit să utilizeze gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a împiedica o tentativă similară.
Protestatarii solicită organizarea de alegeri anticipate pe fondul mai multor acuzaţii de corupţie şi fraudă electorală la adresa Guvernului.
Uniunea Europeană a solicitat autorităţilor de la Tirana să intensifice lupta anticorupţie, în contextul în care Albania urmează să înceapă negocierile de aderare la Blocul comunitar în luna iunie.
Vezi și: Președintele Trump i-a cerut demisia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News