"Am putut să le vindem pe cele care erau în exces în rezerva noastră strategică sau am putut să îi ajutăm pe alţii" prin donaţii, a spus joi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.
Guvernul condus de premierul Viktor Orban a cumpărat peste 16.000 de ventilatore mecanice în acest an şi acum, potrivit site-ului de ştiri HVG.hu, încearcă să reducă acest stoc la jumătate. Autorităţile ungare au cerut diplomaţilor să încerce să vândă aceste echipamente peste hotare.
Miercuri, Ungaria avea 255 de pacienţi care aveau nevoie de ventilatoare mecanice, de aproape cinci ori mai mulţi decât avea la începutul lunii octombrie. Aceasta în condiţiile în care în ultima săptămână, Ungaria a înregistrat al treilea cel mai mare număr de decese per capita din Uniunea Europeană, după Cehia şi Belgia.
Potrivit portalului de ştiri Direkt36, Guvernul de la Budapesta a cheltuit în acest an 300 miliarde de forinţi (953 milioane de dolari) pentru achiziţionarea de ventilatoare mecanice. În perioada februarie-iunie, Germania, o ţară cu o populaţie de peste opt ori mai mare decât cea Ungariei, a achiziţionat un număr dublu de ventilatoare decât Ungaria dar a plătit un preţ mai mic decât cel plătit de Budapesta.
Achiziţiile de ventilatoare mecanice au fost criticate şi de partidele ungare de opoziţie pentru că numărul ventilatoarelor de depăşi cu mult personalul medical disponibil pentru a le opera.
În replică, ministrul de Externe, Peter Szijjarto a spus joi că Ungaria a cumpărat aceste echipamente, în principal din China, atunci când condiţiile erau unele "anormale" şi fiecare ţară din lume concura să le cumpere, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol