• Guvernul crește taxele și impozitele. Ciolacu, ”măsură sinucigașă”. Chirieac anunță dezastrul pentru PNL și PSD, dar mai ales pentru salariații din România
Ce se poate întâmpla dacă taxele şi impozitele se majorează în România?
În prezent, alianța PSD-PNL plănuieşte să ia noi măsuri pentru a se putea încadra în deficitul negociat cu Comisia Europeană, în condiţiile în care deficitul bugetar din primele cinci luni ale anului, conform cifrelor oficiale, ar fi de 9 miliarde de lei. Ce înseamnă asta? Cum va afecta România pachetul de măsuri propus de Guvern?
Analistul politic Bogdan Chirieac vine cu un scenariu sumbru:
"Tot electoratul, inclusiv electoratul social democrat va suferi dacă se majorează taxele şi impozitele. Dacă cel care nu s-a încadrat în cheltuieli a fost statul, domnul Câciu, ministrul de Finanţe, a greşit grav bugetul de stat al României pe anul 2023 - asta-i situaţia - reduci cheltuielile statului! Încerci cu Bruxelles-ul să majorezi deficitul bugetar anul acesta, că nu mai e timp, mai sunt patru luni până la sfârşitul anului!
Majorarea de taxe şi impozite va însemna un dezastru nu doar pentru PNL care se opune, dar pentru PSD, care avea şansa după 20 de ani să dea un preşedinte de stânga. Este o măsură sinucigaşă pe care eu, personal, nu am cum s-o integrez. Ideea de a majora taxele şi impozitele pentru microîntreprinderi şi IMM-uri este catastrofală! Mi-e teamă că ce a păţit PDL-ul în 2012 se poate întâmpla şi cu PSD-ul. (vezi şi Chirieac: Produci în lanţ nişte efecte catastrofale! De 3 ori mai mulţi români vor suferi şi vor reacţiona faţă de Ciolacu ca-n 2010, când Băsescu a tăiat salariile cu 25%)
Mediul privat înseamnă că 25% din populaţia ţării lucrează şi produce suficientă proteină economică ca să stea un stat bugetofag, asta-i situaţia! Ca să majorezi taxele şi impozitele nu te duci numai către proprietarii de microîntreprinderi şi IMM-uri, nu! Te duci către salariaţi, că nu mai poţi majora salariile. Vor fi oameni daţi afară. Atenţie, mediul economic nu stă pe roze! Mediul economic în România a reuşit să aibă creştere şi în vremea pandemiei, apoi şi în vremea războiului şi-n vremea crizelor energetice de tot felul... Acum vine acest blestem după ce Câciu a majorat anul trecut, la 1 august, impozitele. Le mai majorează o dată la 1 ianuarie anul acesta şi acum ce vrei să faci? Majorarea taxelor şi impozitelor riscă să redefinească eşicherul politic în România aşa cum nu ne-am fi aşteptat niciodată!" a explicat analistul politic Bogdan Chirieac, în direct, la România TV.
Printre măsurile discutate de coaliție se numără:
- Un nou impozit de 1% pentru cei care dețin imobile și terenuri în valoare de peste 500.000 de euro;
- Creșterea impozitelor pentru micro-întreprinderile cu cifră de profit peste 500.000 de euro, de la 1% la 2%;
- Creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 10%;
- Majorarea salariului minim de la 3.000 la 3.300 de lei, apoi la 3.750;
- Supraimpozitarea veniturilor care depășesc salariul Președintelui României;
- TVA unic de 19% și renunțarea la cotele reduse la alimentele de bază sau în industrii precum HoReCa.
- Desființarea a 200.000 de posturi neocupate de la stat;Introducerea contribuției la CASS pentru salariile din domenii precum agricultura și construcțiile;
- Mărirea cu 10% a impozitului la licența pentru jocuri de noroc, păcănele, țigări electronice, tutun, băuturi de lux și alimente de lux;
- Creșterea impozitului pe câștigurile la Bursă de la 1% la 10%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News