Data publicării:

Guvernul a modificat o OUG pentru fondurile europene

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
Fonduri europene
Fonduri europene

Guvernul a modificat, în ședința din data de 30 August 2017, Ordonanţa de Urgenţă nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.

Scopul modificării este accelerarea absorbției de fonduri europene prin facilitarea implementării proiectelor pe toate Programele Operaționale (Infrastructura Mare, Capital Uman, Competitivitate, Regional, Capacitate Administrativă).

Noile prevederi ale Ordonanței vizează, printre altele, următoarele:

- Lărgirea categoriilor de cheltuieli pentru care se poate aplica cererea de plată, astfel încât beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii să poată opta pentru plata salariilor, subvențiilor, burselor, premiilor și onorariilor și la cererea de plată, nu doar la cererea de prefinanțare sau rambursare.

Concret, prin această reglementare se flexibilizează implementarea și se reduce presiunea de pe bugetul propriu al beneficiarului de fonduri europene.

- Flexibilizarea implementării proiectelor pentru operatorii regionali de apă și apă uzată. Astfel, sumele acordate operatorilor ca prefinanțare se deduc prin aplicarea unui procent la valoarea cererilor de rambursare transmise de aceştia până la cererea de rambursare finală. În acest fel, se vine în sprijinul operatorilor regionali pentru a implementa investițiile din proiecte fără a fi necesar ca aceștia să facă demersuri suplimentare pentru derularea proiectelor.

[citeste si]

- O altă modificare prevede ca, pentru proiectele cu parteneri transnaționali - persoane juridice nerezidente care nu au sediu permanent pe teritoriul României - să se poată deschide cont în trezorerie prin împuternicit, pentru a putea utiliza cererea de plată (în plus față de cel al prefinanțării și/sau al rambursării).

Modificarea OUG 40/2015 este parte a demersului inițiat de Guvernul României pentru simplificarea accesului la fondurile europene, având ca obiectiv o mai bună susținere a beneficiarilor de fonduri europene.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel