'Am văzut OUG 13, am văzut presiune pe modificarea definiţiei conflictului de interese, asta fiind prima problemă. Iar a doua problemă este de natură macroeconomică, în sensul că socotelile nu se potrivesc, adică încasările pe primele luni ale anului sunt mult mai mici decât cale care au fost prognozate; ieşirea pe piaţa externă cu obligaţiuni a eşuat, aceasta însemnând că România se împrumută mai scump decât se aştepta să se poată împrumuta; creşterile de salarii şi scăderile de taxe fac proiecţia bugetară total nerealistă în limita de deficit de 3% pe care ne-o propunem', a declarat Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, coaliţia aflată la guvernare ar putea fi sancţionată în stradă în cazul unor 'derapaje'.
'Aşa cum am spus, România este condusă de o coaliţie alcătuită din două partide, PSD şi ALDE şi în fiecare dintre acestea există o puternică presiune pentru favorizarea actului de corupţie. (...) Această coaliţie va funcţiona din punct de vedere politic atâta timp cât interesele oamenilor pe care îi protejează vor fi apărate, dacă vor face derapaje aşa cum au fost cele din februarie este posibil ca această coaliţie să fie sancţionată din nou printr-o ieşire masivă a electoratului în stradă', a adăugat Nicuşor Dan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024