Guvern PNL - PSD. Ioana Constantin: De unde ipocrizia aceasta că n-ar trebui să guverneze împreună?
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Palatul Victoria / Foto: Crișan Andreescu
Palatul Victoria / Foto: Crișan Andreescu
Ioana Constantin (PMP) analizează varianta unei guvernări PNL - PSD.

"De unde ipocrizia aceasta a USR și a altora că PNL și PSD n-ar trebui să guverneze împreună?! Fiecare partid decontează electoral după cum decide. USR uită că a dat jos fostul guvern printr-o moțiune cu PSD și partidul pro-rus AUR, au pornit o criză politică fără precedent, au încercat un Guvern fantomă cu Cioloș.

Mai mult, în 2016, președintele lor Dacian Cioloș a fost învestit cu voturile PSD, a guvernat cu PSD, l-a avut vicepremier pe Dîncu, a scos 'noaptea ca Hoții' diferite proiecte din programul de guvernare (vezi 2 tururi) la cererea PSD.

De unde rumoarea aceasta acum că PNL și PSD n-ar trebui să guverneze împreună? Sau vrea USR înapoi la guvernare? Să își asume, atunci. Partidele politice parlamentare să își asume guvernarea. Țara trebuie guvernată și la bine, dar mai ales la greu", transmite Ioana Constantin.

Cîţu: BEx al PNL i-a propus lui Nicolae Ciucă să-şi depună mandatul de premier desemnat

Biroul Executiv al PNL a decis, luni seara, ca Nicolae Ciucă să-şi depună mandatul de premier desemnat şi flexibilizarea mandatului de negociere, a anunţat preşedintele liberalilor, Florin Cîţu.

"BEx i-a propus domnului Nicolae Ciucă, premier desemnat, să depună mandatul de premier desemnat. Este o decizie a BEx. A doua decizie este de a propune BPN - mâine va fi un BPN în format fizic - de a flexibiliza mandatul PNL şi de a începe negocieri cu toate forţele democratice din Parlamentul României pentru formarea unei majorităţi", a spus Florin Cîţu, la sediul central al PNL, după şedinţa BEx care a avut loc în format de videoconferinţă.

El a precizat că marţi seara se vor discuta mai multe detalii, despre echipele de negociere şi cine le va conduce.

Cîţu a subliniat că decizia flexibilizării mandatului de negociere este o propunere a BEx.

"În această seară au luat cuvântul foarte mulţi dintre colegi şi aceasta a fost concluzia, de a propune Biroului Politic Naţional pentru mâine flexibilizarea mandatului. De fapt nu vorbim despre o flexibilizare, vorbim de faptul că PNL va începe negocierile cu toate forţele democratice din Parlamentul României pentru formarea unei majorităţi", a spus preşedintele PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel