Guvernul ar urma să dea o ordonanţă de urgenţă prin care referendumul va avea loc pe 6 şi 7 octombrie, astfel încât să fie atins pragul necesar pentru ca referendumul să treacă, anunţă România TV.
"Salut decizia Parlamentului referitoare la revizuirea Constituției privind definirea familiei. Referendumul va avea loc pe 7 octombrie și va fi un moment crucial pentru valorile fundamentale ale societății românești. Am susținut organizarea acestui referendum și voi participa cu siguranță la scrutin. Este cea mai democratică formă posibilă de exprimare a voinței poporului român într-o chestiune de o profunzime spirituală deosebită. Nu va fi un vot pentru sau împotriva cuiva, pentru sau împotriva unor categorii de persoane. Va fi un vot despre cum ne dorim să arate societatea în care trăim.
Eu voi vota fără ezitare pentru familie, în sensul ei tradițional, pentru că, în opinia mea, valorile tradiționale reprezintă rădăcinile unei națiuni", a fost mesajul președintelui PSD după ce Senatul a adoptat proiectul de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”