Data publicării:

Guvern Orban | Tudorache: ”Avem informații. Am sunat deja toți deputații” / Porumbel: E o știre!

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

„E o știre!”, a comentat imediat Cătălina Porumbel după declarațiile lui Dan Tudorache.

„Deputații noștri vor fi prezenți săptămâna viitoare în țară. Nu vor fi plecați, pentru că noi ne așteptăm ca PNL să vină cu asumarea pe alegeri în două tururi", a spus Dan Tudorache, joi după-amiază, în cadrul unei ediții speciale la Antena 3.

Întrebat de Cătălina Porumbel dacă atunci va fi depusă moțiune de cenzură, a precizat: „Atunci depunem moțiune de cenzură și va trece cu siguranță”. „E o știre!”, a comentat imediat jurnalista.

Ulterior, întrebat dacă este posibil ca Guvernul Orban să pice înainte de Crăciun, Dan Tudorache a răspuns astfel: „Avem informații de genul acesta. Avem informații că vor veni cu asumarea pentru alegerile în două tururi".

Tănase Stamule (PNL), prezent de asemenea în platoul Antena 3, a declarat: „Eu nu am informația aceasta. Dacă domnul Tudorache știe acest lucru..."

„Noi deja am sunat toți deputații", a intervenit imediat Tudorache. „Eu nu am această informație. O să vedem săptămâna viitoare ce va decide Guvernul", a spus Tănase Stamule.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel