'Am stabilit o strategie în cazul în care ne vom confrunta cu un boicot din partea PSD. De asemenea, am pregătit o strategie de mobilizare şi la nivelul Birourilor permanente reunite şi la nivelul comisiilor de specialitate şi la nivelul plenului. Am introdus în programul de guvernare lucruri solicitate de partenerii de discuţii. De asemenea, am mai făcut o evaluare pe fiecare partener şi o evaluare a situaţiei în plan parlamentar şi am stabilit exact cu cine vom vorbi săptămâna viitoare, dintre parlamentarii independenţi, parlamentarii care au fost în ALDE sau cu alţi parlamentari', a declarat, duminică, Orban, la sediul PNL.
El a precizat că liberalii urmăresc să asigure cvorumul în Birourile permanente reunite. 'Să convocăm Birourile permanente reunite, în cazul în care preşedinţii celor două Camere nu convoacă Birourile permanente reunite, prin intermediul procedurii de convocare cu minim o treime', a explicat liderul PNL.
Ludovic Orban a arătat că doreşte un calendar de învestire 'cât mai strâns'. 'Depunerea - joi sau vineri şi fie luni, fie marţi, audierea. Iar dacă se face audierea miniştrilor în comisii luni, votul marţi, dacă se face marţi, votul să fie miercuri', a detaliat premierul desemnat. Preşedintele PNL a adăugat că doreşte să fie învestit în funcţie 'cât mai repede posibil', deoarece 'este stare de necesitate'.
'România are nevoie de un Guvern cu depline puteri, de un Guvern legitimat prin votul Parlamentului, un Guvern care să rezolve marile probleme cu care ne confruntăm în situaţia de astăzi', a susţinut el. Orban s-a arătat încrezător în şansele strategiei sale, dacă partenerii care au fost alături de liberali la moţiune 'vor merge până la capăt' şi 'nu se vor opri la jumătatea drumului'.
Liderul PNL a motivat urgenţa învestirii noului Guvern prin faptul că actualul Cabinet 'alocă bani pe ochi frumoşi, fără niciun fel de analiză a necesităţilor reale şi a priorităţilor'. 'Dacă mai aşteaptă mult Parlamentul pentru învestirea unui Guvern, o să găsim vistieria goală şi nu numai, angajate cheltuieli nenumărate, fără număr, pentru care nu există resurse financiare', a mai spus Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă