Cozmin Gușă a vorbit despre noile restricții impuse de Guvern:
„E ceea ce se întâmplă în viață atunci când sunt oameni nepotriviți în locuri cruciale. Omul potrivit la locul potrivit ar însemna să fie niște oameni cu spirit managerial, care au condus comunități, care știu să se organizeze, care s-au lovit de problemele pe care ți le dă viața, mai ales în mediul privat. Ludovic Orban nu are această calitate, nu au nici alții. Și Klaus Iohannis cred că este mult depășit. Ceea ce a făcut el la Sibiu, a fost pe condiții de pace, fără probleme.
Când ai niște oameni fără spirit managerial și vine criza peste tine, așa se întâmplă. Nu avem de ce să avem așteptări că o vom duce mai bine. Da, criticăm, vorbim, dar degeaba. Oamenii care au și acest orgoliu, de a nu-i asculta pe alții sau care cred că, dacă sunt criticați, avem ceva cu ei, acolo e o muncă în zadar să îi convingem că s-ar putea mai bine.
România se va închide din nou, cu mult înaintea sărbătorilor. Ce să facă românul în noiembrie dacă stă acasă? Taie porcul mai repede. Face vizite prin pivniță să vadă cum e cu vinul. Țuica s-a făcut deja la țară. Se pregătește de alegeri în acest fel, și vorbesc de majoritatea românilor. Avem și pe cei care vor suferi, oameni care muncesc, care au proiecte. Economia, pe diferitele paliere, se va duce în cap, așa cum bine știm. Asta cu HoReCa e doar vârful iceberg-ului. Roata mijlocie a economiei, care se bazează pe deplasări, pe aprovizionări, care trebuie să fie consumate de către un public înfricoșat.
Ca economia să meargă, trebuie să consumi mult mai multe lucruri. Nu am așteptări”, a spus Cozmin Gușă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky