Gușă, despre planul lui Barna: Am văzut deja câteva accente
Bogdan Chirieac, Val Vâlcu și Cozmin Gușă dezbat la „Deferiți mass-media” de la DCNewsTV cele mai tari subiecte de pe scena politică.
Cozmin Gușă a spus, la „Deferiți mass-media” că ar trebui să ne așteptăm la o luptă internă între Dan Barna, la care s-au văzut deja „accente” și Cioloș, care „a stat în spatele lui Vlad Voiculescu” în ultima perioadă.
„Va începe în urma acestor derapaje și o puternică luptă internă. Am văzut deja accente la Dan Barna, la Cioloș n-am văzut decât că a stat în spatele lui Voiculescu.”, a spus Cozmin Gușă la DCNewsTV.
Cât despre Dan Barna, Gușă a amintit de posibilul său interes pentru prezidențiale, menționând totodată și că „a spus cu subiect și predicat că-și dorește președința USR PLUS la fuziune, când s-o ține Congresul de fuziune. Toți le-au mutat. USR-PLUS trebuia să-l aibă de mult, probabil l-au mutat tot în toamnă.”
După ce jurnalistul Val Vâlcu a spus că „dacă Dan Barna își dorește, asta nu înseamnă că și primește”, Cozmin Gușă a afirmat că „depinde cât de tare vor fi afectați Dan Barna și Cioloș.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News