Gunther Oettinger, comisarul european pentru Buget, în România la invitaţia premierului Viorica Dăncilă
Comisarul european pentru Buget şi Resurse Umane, Gunther Oettinger va efectua o vizită în România, la invitaţia premierului Viorica Dăncilă.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, marţi, la Bruxelles, o întrevedere cu comisarul european pentru Buget şi Resurse Umane, Gunther Oettinger, care a acceptat invitaţia adresată de premierul român de a efectua, cât de curând, o vizită în România, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Potrivit comunicatului, în cadrul întâlnirii, premierul Viorica Dăncilă şi-a exprimat aprecierea pentru buna cooperare cu Comisia Europeană şi încrederea că aceasta va continua în acelaşi spirit constructiv, în mod deosebit în contextul pregătirilor şi exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului viitor.
"Prim-ministrul Viorica Dăncilă a evocat oportunitatea pe care deţinerea preşedinţiei Consiliului UE o reprezintă pentru România în demonstrarea profundului său ataşament pentru construcţia europeană şi în promovarea interesului european. Premierul României a prezentat, totodată, principalele obiective pe care România şi le va asuma, în cadrul exercitării mandatului la preşedinţia Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore, schimbul de opinii vizând în principal negocierile referitoare la viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, dosar prioritar aflat în portofoliul comisarului european Gunther Oettinger", precizează sursa citată.
În context, Viorica Dăncilă a reafirmat interesul şi angajamentul României de a contribui activ pe durata mandatului preşedinţiei la Consiliul UE la identificarea unui consens în luarea unor decizii importante cu privire la viitorul buget multianual al Uniunii, care să permită o implementare eficientă şi în timp util a proiectelor de investiţii la nivelul Uniunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News