”Francez am fost, român sunt încă!". Ar putea fi deviza consilierului local al Sectorului 4, Guilhem Moulin, care se pare că a îmbrățișat și năravurile dâmbovițene după ce s-a aciuat prin București. Conform cetateanul.net, Moulin lipsește de la ședințele de comisie, dar se pare că semnează în fals că a participat, pentru a încasa indemnizația întreagă de consilier local.
Ce s-a întâmplat la ultima ședință
Moulin este membru al Comisiei nr 6 pentru comerţ şi protecţia consumatorului, din cadrul CL Sector 4, calitate în care trebuie să participe la ședințe, unde se analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local sau se decide asupra altor probleme trimise de consiliul local spre avizare. Consilierul USR mai lipsește de la aceste ședințe, iar uneori mai semnează și în fals că a participat, notează sursa citată.
Asta pentru a putea încasa indemnizația întreagă. Ce-i drept, nu e o sumă mare, dar chiar și așa probabil că Guilhem Moulin nu vrea să o piardă.
Așa s-a întâmplat și la ultima ședință, din data de 8 octombrie 2019, în care s-a discutat un proiect de hotărâre al CL Sector 4 privind modul de organizare și desfășurare a licitațiilor publice pentru închirierea spațiilor comerciale libere din piețele și complexele agroalimentare aflate în administrarea Sectorului 4.
Din cei cinci membri ai comisiei, singurul care a lipsit a fost Guilhem Moulin, după cum este consemnat în procesul-verbal al ședinței. Mai multe detalii aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Noi reguli în aeroporturile din România, din 31 martie. Poliția de Frontieră explică ce se schimbă odată cu intrarea în Schengen aerian