Guess My Age – Ghicește vârsta”. Ramona Bădescu i-a încurcat pe concurenți
Doi buni prieteni, Aida Strâmbeanu (24 de ani), programator, ș i Aly Elsiddig (40 de ani), jurist, au câ ș tigat 28.000 de lei, aseară, la “Guess My Age – Ghice ș te vârsta”, show-ul prezentat de Dan Negru, la Antena 1.
Cei doi au reușit să mențină o marjă de eroare de doar doi ani, în estimarea vârstei a cinci persoane care au apărut în fața lor, și astfel să intre cu o sumă importantă, 56.000 de lei, în finala serii. În dificultate i-a pus însă celebra Ramona Bădescu, o femeie frumoasă, care nu-și arată vârsta și căreia, la prima estimare, cea de după panou, Aida și Aly i-au dat doar... 30 de ani! Întrebată de Dan Negru ce truc extraordinar are ca să-și păstreze tinerețea, Ramona a spus: “În primul rând, optimismul. De asemenea, în fiecare zi, încerc să mă uit la filme care să mă facă să râd, la comedii și desene animate”.
Deși au fost convinși că vor pierde concursul din cauza lui Badea Alexandru (63 de ani), venit de undeva din județul Vâlcea, Aida și Aly au ghicit din prima vârsta acestuia, reușind astfel să intre în finală cu suma de 56.000 de lei. Cum în finala serii cei doi prieteni au nimerit din cea de-a treia încercare vârsta tinerei Ina (24 de ani), ei au plecat acasă cu 28.000 de lei.
Nouă ediție, miercuri
Diseară, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, alți doi buni prieteni, cu hobby-uri comune, Ștefan Gomeajă (38 de ani) și Gabi Condilă (32 de ani), își vor testa intuiția, spiritul de observație, dar și norocul, în cadrul show-ului prezentat de Dan Negru.
Ștefan, responsabil cu partea administrativă și logistică a unei companii, și Gabi, care lucrează în domeniul auto, tot pe partea de logistică, vor încerca să ghicească cu exactitate vârsta a șapte necunoscuți ce vor apărea în fața lor, pentru un premiu de 100.000 de lei. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu trei ani, în Herăstrău, la alergat. În prezent, participă împreună la competiții. Spun că îi unește o prietenie care îi completează, dar că au și momente în care se contrazic.
Banii pe care speră să-i câștige la “Guess My Age – Ghicește vârsta” Gabi vrea să-i investească în educația fetiței sale de un an și jumătate, să-i ofere acesteia tot ce el nu a putut avea. La rândul său, Ștefan și-a propus să călătorească în câteva insule tropicale.
Dacă vor reuși ei să ghicească vârsta oamenilor din fața lor, telespectatorii Antenei 1 vor afla diseară, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Guess My Age – Ghicește vârsta”, prezentată de Dan Negru.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News