Sondaj Avangarde, Gușă: Nu se mai pot întâmpla minuni
Consultantul politic Cozmin Gușă a apreciat, în direct la Realitatea TV, că PSD va câștiga alegerile parlamentare din 11 decembrie, ținând cont de trendul ascendent pe care se află formațiunea condusă de Liviu Dragnea, și a subliniat că "minuni nu se mai pot întâmpla". Totodată, acesta a susținut că, după alegeri, devin importante politica de alianțe și scorurile obținute de partide.
Trebuie să fac o precizare. Avangarde este unul dintre institutele care se pregătesc pentru a realiza exit-poll de duminică într-o săptămână, deci în mod evident realizează niște sondaje de calibrare în perioada asta, după cum ne așteptăm și la IRES să facă același lucru și, probabil, CURS, care lucrează împreună cu Avangarde. Deci, trebuie să fie clar că aceste institute urmăresc cu multă precizie și tendințele, dar și scorurile, pentru a nu greși în seara alegerilor, la orele 21.00, când vor măsura votul dat până la orele 19.00, și apoi pe la 22.30, când vor ști rezultatele finale. Aceste rezultate, așa cum sunt ele, ne arată că într-o măsură clară lupta s-a tranșat și știm câștigătorul, care este PSD. Pe de altă parte, ce devine important după alegeri din 11 decembrie, devin importante politica de alianțe și scorurile realizate de aceste partide", a spus Gușă.
PSD, tren ascendent și câștigător sigur
Consultantul politic a arătat că PSD se află pe un trend ascendent și că, spre deosebire de alegerile în care se votează uninominal, în acest caz nu se mai pot întâmpla "minuni".
"PSD se află pe un trend ascendent, pe o tendință crescătoare, iar cei care urmăresc alegerile, chiar dacă nu sunt amatori de statistică electorală, știu bine că asta, înainte de ultima săptămână, este un element decisiv, atunci când vorbim despre partid. În cazul persoanelor, atunci când vorbim de alegeri prezidențiale, se mai pot întâmpla accidente, iar ceea ce s-a întâmplat în cazurile de la ultimele două alegeri, Geoană-Băsescu, respectiv Iohannis-Ponta, sunt lucruri care confirmă. În alegerile unde vorbim de structuri politice, în algerile parlamentare stricte, neînsoțite de vot uninominal sau prezidențial, nu prea se mai pot schimba aeste tendințe, pentru că nu pot să fie accidente la nivel de partid. Pe românește, minuni nu se mai pot întâmpla. PSD își va continua trendul crescător", a susținut acesta.
PNL și USR
Referitor la PNL, Cozmin Gușă a explicat că liberalii se află pe un trend descendent, una dintre cauze fiind și lispa de încredere internă. În opinia lui Gușă, formațiunea politică condusă de Nicușor Dan se plasează pe o plajă stabilă, peste pragul de 5%.
"Pe de altă parte, PNL are la acest scor, sau mai mic, pentru că eu cunosc pe surse rezultate și de la celelalte două institute, care prezintă PNL la un scor mai mic, el este pe un trend descendent și, să spunem, pe o lipsă de încredere internă, care nu o să-i facă mai fericiți în ultima săptămână. Trecând mai departe la USR, el se află pe o anumită plajă stabilă, între 7 și 9%, dar aici specialiștii electorali sigur că vor reclama capabilitatea USR-ului, care este extrem de redusă, în a-și aduna voturile pe care, eventual, le-ar căpăta, mai ales în mediul rural, unde nu vor avea reprezentanți în secțiile de votare. Acolo au reprezentanți în secțiile de votare doar PSD și PNL, într-o mare măsură", a punctat consultantul politic.
ALDE, UDMR și PRU
Acesta a arătat că ALDE se află la limită în ceea ce privește pragul electoral, dar și că în privința PMP funcționează aceeași gândire care s-a regăsit în cazul lui Donald Trump. Totodată, UDMR luptă să-și activeze electoratul prin mesaje naționaliste, iar partidele naționaliste se vor situa, în cel mai bun caz, la limita pragului electoral.
"Mai departe, ALDE are un scor la limită, care, ca să mă exprim așa, este meteosensibil, electoratul pe care îl are ALDE fiind probabil mai pretențios. Dacă vremea va fi foarte urâtă, nu știu încă prognoza exactă pentru data de 11 decembrie, ALDE poate să aibă emoții în a-și acumula scorul electoral. Mergând mai departe la PMP, și el este stabil la acest 5%, însă în cazul PMP există un fenomen, care în limbaj sociologic se numește "spirala tăcerii". A funcționat într-o mare măsură și în cazul lui Donald Trump, adică nu prea este respectabil să votezi partidul lui Băsescu, așa cum nu a fost respectabil în Statele Unite să-l votezi pe Donald Trump și, totuși, s-a întâmplat să fie votat. Și la Băsescu funcționează această spirală a tăcerii, multora le este rușine să recunoască că l-ar mai vota încă o dată după 10 ani de mandate greșite, două mandate greșite, dar prin comparație l-ar considera în continuare că s-ar putea califica", a explicat Gușă.
"UDMR și Partidul România Unită sunt într-un fel în oglindă. UDMR care are declarațiile liderilor maghiari din pupa, cu Ungaria din pupa, speră să se îndepărteze de pragul periculos de 5% și să poată să-și activeze electoratul cu multe mesaje naționaliste, care curg în aceste momente într-un mod deloc întâmplător. Lucru care cred că se va întâmpla, UDMR va trece pragul. Iar legat de Partidul România Unită, și el se află pe un trend ușor ascendent, tocmai datorită resurselor de campanie pe care le are, iar aici mă refer la resursele financiare legate de Sebastian Ghiță și de felul în care reușește să ocupe spațiul mediatic cu fel de fel de lucruri. Se întâmplă în cazul celorlalte două partide naționaliste ceea ce prevedeam acum două luni, când spuneam că dacă nu vor bate palma cele trei partide naționaliste, Alianța Noastră România, Partidul România Mare și PRU, vor face toate scoruri sub 5% sau la limita a 5%", a continuat acesta.
Personalitățile politice
Cozmin Gușă a mai spus că, în ceea ce privește scorul personalităților politice, Liviu Dragnea conduce detașat, fiind un fel de erou al PSD, ceea ce lipsește PNL-ului. Potrivit acestuia, Alina Gorghiu a avut o campanie electorală slabă, atât la nivel personal, cât și la nivel de partid.
"PNL are o problemă care reiese și din scorul personalităților politice. Acolo Dragnea este lider detașat, e normal, e avut succes cu structura lui politică, a dus-o sus. Și va merge mai sus decât scorul partidului, ceea ce este un lucru foarte important pentru un Liviu Dragnea care a fost mai mult decât chinuit în ultimii ani, iar faptul că a rezistat și că se consolidează acum, cu rezultatul de la aceste alegeri, la nivel uman îl întărește și îl face o alternativă foarte importantă, un fel de erou al PSD, ceea ce PNL nu are. Pentru că prezența Alinei Gorghiu în acest clasament este una mai mult decât formală. Ea nu beneficiează de credibilitatea unui lider, care să poată să negocieze, să poată meargă într-un soi de luptă. A avut o campanie slabă Alina Gorghiu, atât personal, cât și în ceea ce privește coordonarea la partid. Dar la PNL, legat de subtilități, va avea o mare problemă: va fi pasiv la alegeri, în aria fostului PDL. Și aici va fi efectul Blaga, foarte mulți dintre cei care l-au văzut pe Blaga cu aceste probleme, Blaga ne mai fiind la butoane, foarte mulți din fostul PDL nu se vor mobiliza, iar cei din fostul PNL sunt incapabili să producă rezultate importante la alegeri, după cum bine știți", a susținut consultantul politic.
40 %, barieră psihologică
"Și mai este un lucru, și revin la PSD, apropo de o barieră psihologică care se tot impune acum, aceea de 40%. E și nu e o barieră psihologică. Deocamdată se îndepărtează de bariera asta psihologică, pentru că scorul în sondaje merge spre 40%. Dar când se vorbește de bariera asta psihologică, ei mizează pe trădări interne. Adică baroni cu sula-n coaste care să facă altfel de joc în ziua alegerilor. Ca să explic pe înțelesul oamenilor, cam cum au făcut Mazăre și echipa lui în 2009, când semnalizau că-l votează pe Geoană și l-au votat, de fapt, pe Băsescu și așa a ieșit Băsescu președinte cu voturile de la Constanța care nu s-au luat. Nu cred că va mai fi această situație, pentru că de data asta nu mai ai personaj în favoarea căruia să trădezi. Personajul colectiv numit PNL se află pe un trend descendent, USR nu intră în nicio zonă de negociere, refuză discuțiile, iar Klaus Iohannis nu intră în luptă.
Referitor la poziția lui Klaus Iohannis după alegerile din 11 decembrie, Cozmin Gușă a explicat că acesta trebuie să se pregătească pentru o coabitare, ținând cont de majoritatea care se creionează în jurul alianței PSD-ALDE.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News