GTK la Craiova: Prima fabrică deschisă de compania britanică în România
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
După ce Craiova a deturnat în favoarea sa o investiție majoră a grupului Clariant, o nouă companie vine să investească în orașul condus de Olguța Vasilescu. Este vorba despre GTK, o companie care produce ansamble de cabluri și cutii de protecție. 

Britanicii deschid astfel prima fabrică în România. 

Produsele companiei britanice au o utilizare largă de la industria militară până la cea medicală. Noua fabrică are o suprafață de 450 de metri pătrați, iar dacă totul va decurge conform planurilor, suprafața ar putea fi extinsă până la 2000 de metri pătrați. Tehnologia folosită este una de înaltă tehnologie, cu echipamente care vor mări eficiența în procesul de producție. 

„Este o investiţie semnificativă pentru GTK şi vine ca un rezultat al creşterii noastre continue. Noua facilitate extinde amprenta noastră globală şi vom putea oferi un număr şi mai mare de modele de fabricaţie atât clienţilor existenţi, cât şi celor noi. Ne extindem baza de clienţi, iar această nouă facilitate ne va ajuta să sporim nivelul nostru de servicii în regiune", a declarat John Morath, directorul GTK.

Steve Robinson, directorului de operaţiuni al companiei, a menționat că uzina de la Craiova va avea aceeași producţie precum fabrica-mamă din Marea Britanie. 

Compania GTK a fost fondată în 1990. Pe lângă fabricile din Marea Britanie și Craiova, compania este prezentă şi în Germania, Taiwan şi China.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel